S-a suplimentat și bugetul schemei de finanțări IMM de câte 200.000-8 milioane EUR pentru județul Prahova, astfel încât toate firmele aplicante care sunt eligibile să poată obține ajutoarele, în cadrul Programului Tranziție Justă (PTJ).
Autoritatea de Management a PTJ din subordinea Ministerului Investițiilor și proiectelor Europene a anunțat oficial utilizarea mecanismului de supracontractare pentru suplimentarea cu 100% a bugetului pentru apelul dedicat IMM-urilor care fac investiții în județul Prahova.
Este vorba despre apelul de proiecte PTJ/207/PTJ_P5/NA/JSO8.1/PTJ_A10 (investiții productive IMM), care a avut, inițial, un buget de 104.525.370 EUR. Astfel, bugetul pentru județul Prahova se poate dubla prin supracontractare, astfel încât să cuprindă la finanțare și aplicanții eligibili care nu prindeau loc bugetat inițial.
„Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă (AM PTJ) suplimentează bugetul nerambursabil al apelului de proiecte aferent Priorității 5 – Atenuarea impactului tranziției la neutralitatea climatică în județul Prahova – Investitii productive IMM (PTJ/207/PTJ_P5/NA/JSO8.1/PTJ_A10), în limita a 100% din valoarea acestuia, prin aplicarea mecanismului de supracontractare, astfel încât toate cererile de finanțare care îndeplinesc condițiile prevăzute în Ghidul Solicitantului să poată fi finanțate, contribuind astfel la evitarea riscului de dezangajare existent la nivelul Programului” - a anunțat luni, 23 decembrie 2024. AM PTJ.
Astfel, 48 de firme care îndeplinesc condițiile prevăzute în Ghidul Solicitantului vor putea fi finanțate.
De asemenea, suplimentarea de buget va permite o creștere a numărului de locuri de muncă nou create în județul Prahova de la 969 la 1.877, prin implementarea proiectelor.
În perioada următoare, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, ca organism intermediar PTJ, va demara etapa de contractare a proiectelor ce vor fi finanțate prin noua alocare financiară nerambursabilă a apelului.
Reamintim că și apelurile similare pentru județele Gorj și Dolj au fost suplimentate tot prin supracontractare.
---
Citește și:
-
Fonduri UE IMM: Instrucțiune cu sigla de identitate PTJ și generator de anunțuri mass-media și alte materiale de comunicare în proiecte
-
Noi rezultate PTJ: Liste cu firmele admise la granturile IMM de max. 8 milioane EUR în noiembrie-decembrie 2024. Nou termen de contractare
-
Granturi IMM de max. 8 milioane EUR: Suplimentare de bugete PTJ pentru a urca la finanțare toate firmele eligibile, în două județe
-
Noi rezultate PTJ: S-au afișat liste cu firmele admise și respinse la fondurile europene de câte 200.000-8 milioane EUR
-
Rezultate PTJ 2024: Liste cu proiecte aprobate în septembrie, pentru granturile IMM de câte 200.000-8 milioane EUR
-
Rezultate PTJ: S-au mai afișat 413 firme evaluate în programul cu granturi IMM de câte 200.000-8 milioane EUR
-
Rezultate granturi IMM, 200.000-8 milioane EUR: Primele liste de firme evaluate, cu punctajele obținute, în Programul Tranziție Justă
-
Goodwill Consulting contribuie la crearea de locuri de muncă sustenabile prin Programul Tranziție Justă- Primele contracte de finanțare semnate în Sud-Vest Oltenia