Pe scenă, povestea unui antreprenor de succes începe, de cele mai multe ori, cu un moment de curaj: demisia dintr-un loc de muncă sigur, economiile puse în joc, o oportunitate pe care alții n-au văzut-o la timp. Mai rar se povestește despre ce urmează după lansare, când lista cheltuielilor de marketing din primul an de afacere crește de la o săptămână la alta: un site mai bun, un logo refăcut, o campanie de lansare, încă o rețea socială, un program care promite să automatizeze vânzările.
Vin propuneri de la specialiști, recomandări de la prieteni și exemple de la alți antreprenori, fiecare cu argumentele sale, și, luate separat, pot să sune chiar bine. Adunate, depășesc rapid bugetul și timpul unei afaceri care abia află cine cumpără, de ce și cât costă să ajungă la acel client.
„Cred că antreprenorii și-au demonstrat curajul în ziua în care au pornit afacerea. De aici încolo, au toate motivele să reducă riscul acolo unde se poate, iar marketingul de la început e unul dintre aceste zone. Din experiența mea, o parte importantă din risc stă în ordinea bugetării: un proiect de promovare bun, dar făcut prea devreme, poate consuma bani și timp, înainte ca afacerea să fie pregătită să profite de el.”, spune Andra Ciucescu, fondatoarea Pinpoint.
Așadar, ar fi de preferat să construiești cu grijă ceea ce vei folosi mult timp, să testezi la scară mică ceea ce depinde de reacția pieței și să amâni ceea ce nu are încă un obiectiv potrivit, un moment bun sau resursele necesare.
Înainte de primul buget de marketing: cât rămâne dintr-o vânzare
Îmi amintesc că un director de vânzări din domeniul materialelor de construcții m-a întrebat, acum câțiva ani, care este scopul unei afaceri. Am răspuns, atunci, ca un om de marketing, nu ca un fondator: „Să vândă.” M-a corectat: „Să facă profit.” Conversația mi-a rămas în minte, pentru că mută atenția de pe vânzare pe ce rămâne în afacere după ea.
Un startup poate, totuși, să aibă pierderi o vreme, cât investește în produs și în primii clienți. Contează cât timp le poate finanța fondatorul și ce indicii are că modelul va deveni sustenabil.
Aici intră în calcul 3 repere financiare, pe care e bine să le ții separat:
- marja unei vânzări, adică ce rămâne după costurile care contribuie la acoperirea cheltuielilor cu vânzarea;
- profitul, care arată rezultatul după toate veniturile și cheltuielile perioadei;
- fluxul de numerar, care îți spune dacă poți plăti ce ai de plătit în perioada următoare.
Puse lângă numărul de comenzi pe care le poți prelua și livra, aceste repere te ajută să estimezi cât poți investi în atragerea clienților și cât timp îți permiți să aștepți rezultatele. Din păcate, puține strategii de marketing țin cont și de aceste aspecte.
De ce pare totul urgent și cum alegi cu ce începi în marketing
Fiecare specialist vede, firesc, întâi zona în care lucrează și are, de obicei, argumente bune pentru recomandări. Greu e să le pui în ordine, pentru că, cel puțin în primul an, singurul om care vede toată afacerea ești, de obicei, chiar tu, fondatorul.
Înainte să pornesc Pinpoint, am adunat sute de perspective din conversații cu antreprenori și am auzit foarte des replica: „Nu știu de unde să încep”. Pentru asemenea momente folosesc filtrul de mai sus.
Ca să așezi o cheltuială într-una dintre categorii, îți poți pune 4 întrebări.
- Ce știi deja și ce doar presupui?
- Ce câștigi sau ce afli din bugetul respectivi?
- Cât te costă dacă ipoteza de la care pornești se schimbă?
- Poți susține rezultatul, dacă funcționează?
Ultima e ușor de uitat, când abia aștepți primii clienți. Aceleași întrebări îți arată și când are rost să investești mai mult și mai repede.
Să zicem că primești, în aceeași săptămână, 3 propuneri: un site nou, o identitate vizuală refăcută și o campanie de promovare. Dacă oferta ta se mai schimbă după fiecare discuție cu clienții, o pagină simplă și conversațiile directe îți aduc mai repede informația care lipsește, iar cele 3 propuneri pot fi reevaluate după aceste discuții. Când oferta s-a stabilizat, ai primii clienți mulțumiți și se apropie o perioadă bună de vânzare, campania trece pe primul loc, cu un site destul de bun cât să preia interesul. Identitatea refăcută își găsește locul când știi ce promisiune nouă are de susținut.
Aceleași propuneri pot avea, așadar, o altă ordine de la o afacere la alta.

Ce merită să construiești cu grijă, pentru că vei folosi mult timp
Aici intră lucrurile pe care se sprijină tot ceea ce urmează: un nume verificat, o identitate vizuală de bază, un mesaj ușor de înțeles despre ce oferi și cui, o pagină de prezentare care funcționează și un mod simplu de a primi și urmări solicitările. Ele îi ajută pe oameni să te recunoască și să aibă încredere de la primele contacte. Grija e mai mare la deciziile costisitor de reluat, cum ar fi materialele print, înainte ca oferta să fie bine definită.
Uneori, oferta e solidă, dar greu de explicat. De exemplu, am lucrat în calitate de consultant extern la pregătirea lansării unei platforme software de tip ERP cu funcții de inteligență artificială, care putea fi explicată din prea multe direcții: contabilul vedea modulele financiare, omul de resurse umane pe cele de personal, iar cel din vânzări pe cele de marketing și CRM. Modulele au fost legate de câteva puncte de intrare, adică cine intră primul în platformă și prin ce nevoie. Pe această structură s-au sprijinit, apoi, argumentele comerciale și mesajele de lansare. Logica rămâne aceeași și la o scară mult mai mică.
Construcția atentă rămâne, totuși, simplă la început: un site cu câteva pagini, câteva reguli de identitate, o evidență a clienților care poate crește odată cu afacerea. Când lucrurile de construit sunt multe, o strategie de marketing pentru lansare le pune în ordine după obiective, buget și oamenii disponibili.
Ce testezi, înainte să investești mai mult în promovare
Reacțiile pozitive de la cunoscuți sunt încurajatoare, însă rareori îți spun cât ar plăti un străin. Testele mici te ajută să afli acest lucru, înainte să pui o mare parte din buget într-o anumită direcție.
Să luăm un exemplu ipotetic: un antreprenor lansează un serviciu pentru afaceri mici și are bani pentru o campanie scurtă. Alege un singur segment de clienți, o ofertă și o pagină web și stabilește dinainte ce anume vrea să afle.
Dacă primește multe vizite și puține solicitări, se uită la mesaj, ofertă și pagină, apoi la publicul atins, la măsurare și la cât a durat testul. Dacă apar discuții, dar clienții acceptă doar un preț care nu acoperă costurile, revede oferta sau segmentul.
Solicitările potrivite și primele contracte îi dau argumente să continue și să calculeze cât îl costă un client, ce marjă rămâne și cât poate livra. Investiția crește pe măsură ce rezultatele se repetă. Testul are valoare atunci când știi dinainte ce faci cu fiecare rezultat posibil.
O campanie arată reacția la un mesaj, însă disponibilitatea de a plăti se vede abia în comenzi, contracte sau avansuri, care sunt dovezi mai solide. Cartea Testing Business Ideas, de David J. Bland și Alexander Osterwalder, pornește de la aceeași logică: testezi întâi ipotezele cele mai riscante și cântărești cât de puternică e dovada obținută.
Uneori, promovarea timpurie e chiar instrumentul prin care validezi cererea, iar un buget mare de lansare poate fi o alegere rațională când cererea e deja verificată, când oportunitatea are un termen sau când afacerea își permite riscul. Problemele apar când investești mult, înainte să știi ce vrei să obții.
Ce amâni și când revine o investiție în marketing printre priorități
Amânarea pare, uneori, o renunțare. Bine aleasă, îți păstrează bani și timp pentru ceea ce contează acum. Un manual de brand de zeci de pagini, o platformă scumpă de automatizare sau un eveniment de lansare costisitor pot fi valoroase și, totuși, premature față de informațiile și resursele pe care le ai.
Brandul se construiește de la primul contact, prin promisiune, diferențiere și o experiență consecventă pentru client. În categoriile competitive sau în cele în care oamenii cumpără rar, notorietatea contează încă de la lansare; ce se adaptează etapei e amploarea livrabilelor și a campaniilor.
Pentru fiecare investiție amânată, e util să știi ce informație sau ce schimbare de context o readuce printre priorități. Semnalul ține, de obicei, de modelul comercial. Un eveniment se justifică chiar de la lansare, dacă produsul are nevoie de demonstrații și de întâlniri directe cu distribuitorii. Un ghid de brand complet își găsește rostul când lucrezi cu mai multe echipe sau parteneri, iar automatizarea își acoperă costul și la volume mici, dacă te scutește de o muncă repetitivă scumpă sau de riscul de a pierde solicitări.

Ce faci dacă rezultatele sunt mai bune decât te așteptai
La început, grija firească e să apară primii clienți. Ajută, totuși, să te întrebi și ce faci dacă vin mai mulți decât poți servi. Am trăit această situație ca Fractional CMO pentru o afacere cu soluții fotovoltaice care primea, înainte, în jur de zece cereri pe lună. Pregătisem dinainte site-ul și traseul cererilor până la vânzare, cu un CRM și reguli de preluare. Pe fondul programului Casa Verde și al unei investiții mai mari în promovare, cererile au trecut de 3.300 per lună de campanie. În același timp, echipa de vânzări a fost extinsă de la un om la 8 oameni, tocmai pentru ca cererile să poată fi preluate. Afacerea funcționa deja înainte de proiect, iar creșterea a avut mai multe cauze.
La scară mai mică, un atelier care primește brusc multe comenzi sau o afacere din servicii care depinde de un singur specialist ajunge sub presiune exact când promovarea începe să dea rezultate. Iar un client care așteaptă prea mult un răspuns ține minte experiența mai mult decât reclama. De aceea, volumul urmărit, promisiunile făcute și felul în care sunt preluate solicitările se discută înainte de lansare.
Cum știi dacă marketingul din primul an merge bine
Rezultatele vin în ritmuri diferite. Un magazin online cu trafic suficient vede repede cum reacționează oamenii la produse, în timp ce într-un proiect B2B complex pot trece multe luni până la contract, așa că marketingul din primul an într-o afacere B2B are alte semnale de urmărit: cine răspunde la ofertă, ce întrebări revin, ce obiecții apar și unde se opresc oportunitățile. Le citești împreună cu vânzările, marja și banii de care ai nevoie ca să ajungi la etapa următoare.
Bugetul de marketing include și timpul fondatorului
În primul an, fondatorul e, adesea, și omul de vânzări, și cel care aprobă materialele, răspunde la mesaje și ține legătura cu furnizorii. O parte din această implicare e necesară, pentru că direcția și deciziile importante îi aparțin. Restul se poate organiza sau delega. O campanie care pare ieftină poate deveni scumpă, dacă ție, ca fondator, îți ia ore pe care le-ai fi folosit mai bine în afacere.
Alegerile se schimbă după resursa care îți lipsește mai mult. Când ai mai mult timp și mai multe abilități decât bani, faci singur o parte din lucruri, de la discuțiile cu clienții, la prima versiune a paginii de prezentare. Cu niște bani, dar cu puțin timp și fără cunoștințe de marketing, poate că te avantajează să delegi execuția și să păstrezi deciziile importante. Când lipsesc amândouă, varianta mai sănătoasă e să faci mai puține lucruri, duse până la capăt.
Curajul de a începe și calculele care îl susțin
În spatele momentele de curaj sunt decizii care nu se văd: o cheltuială amânată, o presupunere verificată la timp, o campanie ajustată după reacția pieței.
Uneori, răspunsul la o propunere de marketing va fi să investești imediat, poate chiar mai mult decât plănuiai. Alteori, va fi o variantă redusă sau implementată mai târziu. Multe dintre aceste decizii le poți lua singur, cu informațiile pe care le ai deja, iar aceleași întrebări te ajută și după câțiva ani, dacă afacerea își reorganizează marketingul. O perspectivă din afară e utilă, mai ales când miza e mare sau timpul îți lipsește.
Un prim an bun în marketing îți lasă o bază, o direcție și o imagine mai precisă; cu ea, deciziile din anul următor pornesc de pe o structură mai bună și au pe ce să se sprijine.
Bio
Andra Ciucescu este fondatoarea Pinpoint, consultant de marketing și Fractional CMO, cu peste 16 ani de experiență în marketing și comunicare. Prin marketing structurat, reduce riscul pentru fondatorii din afaceri cu ciclu de vânzare mediu și lung.