Producătorul român de croissante Derpan, parte a grupului Golden Foods Snacks, își listează miercuri, 26 august 2026, prima emisiune de obligațiuni la Bursa de Valori București (BVB). Compania a atras 2 milioane EUR de la investitori printr-un plasament privat derulat în urmă cu un an, iar banii sunt destinați dezvoltării producției. Obligațiunile au o dobândă fixă de 11% pe an și ajung la maturitate în 2030.
Derpan produce croissante în România și le comercializează atât sub marca proprie Elmas, cât și în sistem Private Label pentru retaileri. Compania are două unități de producție, în Smârdan și Filipeștii de Pădure, peste 400 de angajați și vinde produse în peste 25 de țări.
Miercuri, compania intră pentru prima dată la tranzacționare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București, cu obligațiunile având simbolul DPAN30E.
2 milioane EUR de la 50 de investitori
Emisiunea cuprinde 20.000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 100 EUR fiecare, ceea ce ridică valoarea totală la 2 milioane EUR.
Titlurile sunt obligațiuni corporative nesubordonate, garantate și neconvertibile, denominate în euro. Dobânda este fixă, de 11% pe an, plătibilă semestrial, iar maturitatea este stabilită pentru 26 august 2030.
Banii nu sunt însă atrași acum.
Plasamentul privat a fost derulat în perioada 6-20 august 2025, când au subscris 50 de investitori instituționali. Oferta fusese inițial stabilită la 1,8 milioane EUR, dar a fost suplimentată până la 2 milioane EUR și s-a încheiat cu o suprasubscriere de 1,19 ori.
Obligațiunile sunt garantate inclusiv printr-o ipotecă mobiliară de prim rang asupra unor mărci Elmas deținute de Golden Foods Snacks și Derpan.
Fondurile atrase sunt destinate finanțării dezvoltării companiei și capitalului de lucru necesar pentru creșterea gradului de utilizare a capacităților de producție. Potrivit informațiilor făcute publice la momentul plasamentului, Derpan urmărea creșterea utilizării noilor capacități de producție de la aproximativ 67% în 2025 la 86% până în 2029.
Admiterea obligațiunilor la tranzacționare a fost intermediată de Goldring, în calitate de Consultant Autorizat.
Vânzări de peste 125 milioane lei, dar compania a trecut pe pierdere
Derpan a fost fondată în 2001 și produce croissante și alte produse de patiserie. Compania operează în principal sub brandul Elmas și mai deține mărcile Patisserie și Delly. Din 2022, Derpan face parte din grupul Golden Foods Snacks.
Afacerile companiei au crescut puternic în ultimii ani.
În 2025, Derpan a raportat o cifră de afaceri de 125,65 milioane lei, față de 98,46 milioane lei în 2024, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 27,6%. Numărul mediu de angajați a urcat, în același interval, de la 337 la 420.
Creșterea vânzărilor nu s-a reflectat însă și în profit. Compania a înregistrat în 2025 o pierdere netă de aproximativ 3,58 milioane lei, după un profit net de circa 910.000 lei în anul precedent. Potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor, acesta a fost primul an pe pierdere pentru Derpan din ultimele două decenii, cel puțin.
Derpan spune că vrea să continue dezvoltarea companiei prin creșterea producției și lansarea de produse noi.
„Ne dorim să dezvoltăm acest business printr-o creștere constantă, să lansăm produse noi și să îmbunătățim capacitatea de producție”, a declarat Sorin Petre, Finance Manager Derpan, cu ocazia listării.
Listarea Derpan nu este însă prima operațiune bursieră a grupului din care face parte producătorul de croissante.
Golden Foods Snacks a avut anterior trei emisiuni de obligațiuni listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al BVB, cu o valoare cumulată de 14,4 milioane lei. Acestea au ajuns la maturitate în 2022, 2023 și 2025.