Patronul unei companii românești de instalare a panourilor solare avertizează că sute de benefiari din programul Casa Verde 2023 riscă să rateze finanțările de la stat de câte 20.000 de lei și să piardă și avansurile de câte 2.000-10.000 de lei plătite unor firme cu 2-3 angajați sau colaboratori, care nu au capacitatea să onoreze comenzile din schema de ajutoare.
„Sute de beneficiari Casa Verde 2023 riscă să piardă finanţarea de 20.000 de lei, pentru că instalatorii aleşi fie au dispărut de pe piaţă, fie nu au resurse să onoreze toate dosarele de montare a panourilor fotovoltaice din program”, susține compania românească Kilowat, într-un comunicat transmis News.ro.
Termenul pentru montaj este de 12 luni de la publicarea listei instalatorilor. În plus, conform legii, beneficiarii, care au schimbat deja firma de instalare, nu mai au dreptul să aleagă un nou instalator, ceea ce înseamnă pierderea automată a finanţării obţinute prin program.
„Nu doar că aceşti oameni au pierdut avansul dat firmelor instalatoare, dar riscă să piardă finanţarea şi practic şansa de a scăpa de grija facturilor la energie. Instalarea panourilor fotovoltaice este o decizie importantă în viaţa românilor, cu avantaje pe termen lung, iar mulţi beneficiari Casa Verde nu au posibilităţi financiare pentru a plăti din propriul buzunar sistemul fotovoltaic pe care aşteaptă să-l primească prin această finanţare. Unele persoane au dificultăţi serioase în a-şi recupera avansurile care în multe cazuri sunt mult mai mari decât 2.000 lei, poate chiar 10.000 lei, şi se văd acum în situaţia ingrată de a nu avea panouri solare pe casă, pentru că instalatorii aleşi iniţial nu mai au resurse să funcţioneze.
Beneficiarii caută cu disperare instalatori oneşti care să monteze în timp util pentru a beneficia de finanţare, însă multe firme lucrează deja la capacitate maximă şi nu mai pot prelua dosare pentru care nu mai au resurse. Din păcate, este o criză fără precedent în programul Casa Verde, cu riscul poate chiar inevitabil pentru beneficiarii afectaţi de a pierde finanţarea de 20.000 lei, mai ales că unii beneficiari nu mai au dreptul la a alege un nou instalator. Oamenii speră la o soluţie din partea autorităţilor pentru a putea avea cât mai curând panouri solare”, afirmă Albert Soare, fondator al firmei Kilowat, care instalează și ea panouri solare.
El acuză că mulţi instalatori din piaţă au acceptat mai multe dosare Casa Verde decât capacitatea financiară şi logistică reală de montaj.
„Multe firme instalatoare, fără specialişti cu experienţă, au fost create pentru a profita de programul Casa Verde. Sunt firme cu 2-3 angajaţi sau colaboratori care nu sunt stabile financiar, neavând clienţi şi venituri în afara acestui program pentru a putea avea stoc de echipamente şi a onora toate lucrările. Pentru avansul de cel puţin 2.000 lei pe care beneficiarii trebuie să-l dea, aceste firme au preluat mai multe dosare Casa Verde decât ar fi putut real susţine. Sunt sute sau poate chiar peste 1.000 de beneficiari care au ajuns să fie înşelaţi de instalatori fără intenţii oneste. Beneficiarii au fost convinşi prin oferte aparent mai atractive decât media din piaţă, cu mai mulţi KWh, fapt ce la prima vedere ar părea o afacere foarte bună. Doar că acum aceşti beneficiari de bună-credinţă riscă să piardă oportunitatea de a avea panourile instalate şi să reducă facturile la energie”, a mai acuzat Soare.