Organizațiile neguvernamentale (ONG) românești, instituțiile de învățământ și grupurile informale vor putea obține, anul acesta, noi finanțări, dintr-un buget total de 600.000 EUR oferit de lanțul de supermarketuri Kaufland, prin programul Start ONG 2025.
Într-un comunicat transmis, vineri, comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, organizatorul promite „cel mai simplificat instrument de finanțare pentru inițiativele civice din România”.
Ediția 2025 a Start ONG este menită să susțină ONG-urile mici, instituțiile de învățământ și grupurile informale în eforturile lor de a produce schimbări pozitive în societate.
În această ediție vor exista 10 apeluri lunare, având un budget total de 500.000 euro. Primul apel de proiecte se va lansa pe data de 1 martie 2025, ora 9:00.
Pe site-ul programului, www.startong.ro, la secțiunea Înscriere, sunt disponibile regulamentul ediției, regulile de aplicare și evaluare, exemple de proiecte derulate prin Start ONG și documentele obligatorii pentru participare.
Regulamentul Start ONG este disponibil AICI.
Propunerile pentru finanțare trebuie înscrise pe platforma www.startong.ro începând cu data de 1 a fiecărei luni calendaristice.
Programul se desfășoară în perioada martie – decembrie 2025. ONG-urile mici și la început de drum, unitățile de învățământ, grupurile informale pot să dezvolte și să implementeze proiecte de responsabilitate socială, aplicând lunar pentru una dintre cele trei categorii de finanțare:
- Pragul I: până la 1.000 de euro;
- Pragul II: între 1.000 și 5.000 de euro;
- Pragul III: între 5.000 și 10.000 de euro.
Proiectele sunt evaluate și finanțate în regim de apel de selecție folosind principiul „primul aplicant – primul evaluat”. Astfel, în timpul fiecărui apel, Asociația Act for Tomorrow va evalua proiectele în ordinea solicitărilor primite până la epuizarea bugetului lunar.
100.000 de euro vor fi alocați pentru 2 apeluri speciale desfășurate sub umbrela conceptului „Act Today, Shape Tomorrow”. Acestea promovează o viziune integrată asupra schimbării, unde acțiunile responsabile din prezent creează premise solide pentru ca organizațiile să răspundă provocărilor viitorului.
Start ONG 2025 își propune să susțină inițiative care ajută societatea să navigheze transformările tehnologice, economice și sociale ale viitorului, oferind instrumente concrete pentru dezvoltarea competențelor necesare într-o lume în continuă schimbare.
În plus, Start ONG 2025 introduce un nou program de dezvoltare organizațională, oferind beneficiarilor nu doar finanțare, ci și suport strategic pentru creșterea capacității de implementare a proiectelor, prin 4 inițiative dedicate: Academia Start ONG 2.0, seria de Webinarii Start Future, Start4Schools - modul dedicat unităților de învățământ și ABC ONG.