Procesatorul românesc de plăți online Netopia, cumpărat majoritar de un fond de investiții polonez, anunță, miercuri, schimbări majore în management: doi manageri au preluat funcțiile de director general (CEO), respectiv, director de tehnologie (CTO) de la Felix Crișan, unul dintre co-fondatorii companiei.
Din data de 14 martie 2025, Marius Costin este noul CEO al Netopia, iar Niculae Vasile a devenit CTO, a anunțat grupul, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.
Echipa de top management este supervizată de Consiliul de Supraveghere al Grupului Netopia, format din Krzysztof Kulig (Senior Partner la INNOVA Capital), Anna Zientkiewicz (Director la INNOVA Capital) și Antonio Éram (fondatorul Grupului NETOPIA).
Reamintim că, în 2023, fondul polonez de investiții INNOVA Capital a cumpărat pun pachet majoritar de acțiuni Netopia de la fondatorul principal al companiei de procesare de plăți online, Antonio Éram.
CEO-ul Netopia a condus și rivalul PayU România
Noul CEO al Grupului Netopia, Marius Costin, are o experiență de 10 ani în digital payments și fintech, precum și aproape 20 de ani în domeniul plăților și telecomunicațiilor, în companii din Europa Centrală și de Est și la nivel global. Înainte de a se alătura echipei NETOPIA, Costin a fost CEO al Mokka , un operator de creditare pentru cumpărături cu plata amânată, tip BNPL (buy now, pay later). Anterior, el a fost CEO al procesatorului de plăți online PayU România, rival al Netopia.
„Am un respect deosebit pentru echipa pe care a construit-o NETOPIA de-a lungul celor 20 de ani de activitate și îmi propun sa contribui la acest efort de echipa si la o creștere accelerată în urmatorii 4 ani” - a spus Marius Costin, Chief Executive Officer, NETOPIA Group.
Niculae Vasile, noul CTO al Grupului NETOPIA, are o experiență de peste 25 de ani în tehnolgie. Inginer de profesie, absolvent al Politehnicii Bucureștene, el a activat și la compania românească FintechOS, pe poziții de conducere.
Echipa de top management a Netopia este completată de Diana Kallos, director financiar (CFO), începând cu anul 2024. De asemenea, Delia Paceagiu, actualul COO (director de operațiuni) al Grupului NETOPIA, este de 7 ani în echipa procesatorului de plăți online. La rândul său, Horia Grozea, sales & business development officer, face parte din echipa NETOPIA de peste 15 ani.