Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București lansează laboratorul ASPIRE (Automation, Simulation, Prediction and Inteligence Research), în parteneriat cu producătorul auto Renault și firma de consultanță EVANTAGE Soft, spațiu care își propune să le ofere studenților și cercetătorilor acces la proiecte și tehnologii bazate pe inteligență artificială și să creeze o legătură mai strânsă între universitate și industria auto, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Laboratorul ASPIRE creează un spațiu în care universitatea și industria pot lucra împreună, iar studenții și cercetătorii au ocazia să învețe direct de la specialiști și să lucreze la proiecte inspirate din nevoile reale ale industriei.
Aflat în incinta Facultății de Automatică și Calculatoare, laboratorul are 50 de locuri și este dotat cu tehnologie modernă și putere de calcul necesară pentru dezvoltarea și testarea soluțiilor bazate pe inteligență artificială. Mai mult decât un laborator de cercetare, ASPIRE își propune să devină un loc în care ideile pot fi testate, dezvoltate și transformate în proiecte cu aplicabilitate concretă.
Parteneriatul este gândit pe termen lung, iar ASPIRE reprezintă primul pas către o rețea de laboratoare dedicate inteligenței artificiale în cadrul universității, prin implicarea mai multor facultăți și domenii de studiu, spune Politehnica din București. Scopul este de a aduce la aceeași masă competențe diferite și de a crea oportunități prin care studenții, cercetătorii și specialiștii din industrie să poată lucra împreună la soluții pentru provocările de astăzi și pentru tehnologiile de mâine.
„Rolul nostru este să construim o punte între provocările reale ale industriei, cercetarea academică, competențele emergente și propriile noastre capabilități tehnologice și antreprenoriale. Acest parteneriat creează o fundație solidă pentru cercetare aplicată și experimentare, dar transformarea ideilor în soluții cu impact real presupune mai mult decât tehnologie: este nevoie de dinamism antreprenorial, capacitate de inovare, management riguros și eficient și reziliență - elemente pe care noi le aducem în acest ecosistem. Împreună, acestea pot accelera parcursul de la cercetare și validarea unui concept până la dezvoltarea unor soluții relevante pentru industria auto și, ulterior, la industrializarea lor”, a declarat Alexandru Aldescu, Managing Partener EVANTAGE Soft.
„Inteligența artificială transformă deja industrii întregi, iar universitățile au un rol esențial în pregătirea generației care va lucra în aceste domenii. La POLITEHNICA București, ne dorim ca studenții să nu învețe doar despre tehnologiile viitorului, ci să aibă ocazia să le descopere și să le dezvolte prin cercetare, proiecte concrete și colaborări cu industria. Parteneriatul cu EVANTAGE Soft și Renault Group creează tocmai acest context în care expertiza academică se întâlnește cu nevoile reale ale mediului economic. Cu peste 200 de ani de tradiție în educație și cercetare, continuăm să construim astfel de punți între universitate și industrie, pentru a le oferi viitorilor ingineri competențele, experiența și oportunitățile de care vor avea nevoie într-o economie aflată într-o continuă transformare”, a spus Mihnea Costoiu, Rector POLITEHNICA București.
„Industria auto traversează o transformare profundă, în cadrul căreia software-ul, inteligența artificială, securitatea cibernetică și noile tehnologii joacă un rol din ce în ce mai important în structurarea proceselor de dezvoltare, producție și distribuție a vehiculelor.
Pentru Renault Group, România reprezintă deja un centru major de competențe în domeniul ingineriei software. Pentru a menține și a consolida această poziție, trebuie să investim permanent în viitoarele generații de specialiști. Parteneriatele cu universitățile sunt esențiale, iar prin lansarea laboratorului ASPIRE ne propunem să contribuim la crearea unui mediu în care studenții să poată lucra cu cele mai avansate tehnologii și să participe la proiecte care răspund transformărilor profunde prin care trece sectorul automobilistic”, a spus François Lavernos, CIO & Chief Digital Officer Renault Group.
Modelul de colaborare dezvoltat de cei trei parteneri are în vedere mai multe niveluri de implicare pentru studenți și cercetători. Printre direcțiile prevăzute se numără programe de cercetare și dezvoltare pe termen lung, proiecte de master și doctorat dezvoltate pornind de la teme propuse de industrie, laboratoare integrate în activitatea academică, internship-uri, proiecte pentru lucrări de licență, concursuri de tip hackathon, cursuri și workshop-uri.
Colaborarea funcționează în ambele sensuri: ideile dezvoltate în universitate pot ajunge în industrie, iar provocările venite din industrie pot fi preluate în mediul academic și transformate, prin cercetare, în soluții cu valoare adăugată și aplicabilitate practică. Studenții și cercetătorii vor putea lucra la concepte și soluții noi, care vor fi apoi testate și validate împreună cu partenerii din industrie.
Aceștia vor contribui cu experiența și resursele necesare pentru a verifica soluțiile în situații reale și, acolo unde acestea se dovedesc viabile, pentru a le transforma în produse sau tehnologii care pot fi utilizate la scară largă.