Gala Societății Civile, competiție dedicată sectorului non-profit și neguvernamental din România, anunță, într-un comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro, că deschide înscrierile pentru ediția 2026, pentru ONG-uri, agenții de comunicare, companii, instituții publice, grupuri de inițiativă și persoane fizice care au inițiative civice cu impact social.
Înscrierile se fac AICI până pe 10 iulie 2026.
Competiția premiază proiectele și campaniile desfășurate între 1 ianuarie și 31 decembrie 2025. Proiectele pot debuta înainte sau se pot finaliza după această perioadă, cu condiția ca activitățile și rezultatele prezentate să se încadreze în cel puțin două treimi din intervalul eligibil. Excepție face secțiunea Programe, care acoperă o perioadă de trei ani (2023–2024–2025) și presupune detalierea activităților pentru fiecare an în formularul de înscriere. Criteriile complete de eligibilitate sunt disponibile pe site-ul oficial.
Structura competiției include două mari categorii:
- Categoria A este dedicată organizațiilor neguvernamentale, agențiilor de comunicare, companiilor și instituțiilor publice și cuprinde nouă secțiuni: Educație și Învățământ, Artă și Cultură, Apărarea drepturilor individuale / colective, Comportament civic și Participare publică, Sănătate, Incluziune socială, Servicii de Asistență socială, Protecția mediului și Dezvoltare economică și socială;
- Categoria B este deschisă și grupurilor de inițiativă și persoanelor fizice și include secțiunile: Proiecte realizate cu implicarea Voluntarilor, Programe, Campanii sociale și Tineri de Bine.
Secțiunea Tineri de Bine reunește proiectele gândite și implementate de tineri cu vârste între 15 și 25 de ani din orice sferă de interes, de la protecția mediului și educație, la artă, cultură, advocacy și voluntariat. Începând cu ediția 2026, tinerii pot înscrie proiectele atât în secțiunea Tineri de Bine, cât și într-una dintre celelalte secțiuni ale competiției, la alegere, o modificare de regulament care extinde vizibilitatea inițiativelor dezvoltate de tineri în întreaga competiție.
Înscrierea în competiție se realizează exclusiv online. Pentru a accesa formularul, participanții trebuie să își creeze un cont pe platformă, iar după log in să acceseze secțiunea Înscrie un proiect și să completeze formularul ce permite participarea și înscrierea proiectului până la data de 10 iulie inclusiv. Proiectele vor fi evaluate de un juriu de peste 60 de specialiști: sociologi, cercetători, jurnaliști, lideri de opinie, consultanți CSR și experți în comunicare și marketing.
Perioadele importante ale competiției GSC 2026
- Înscrieri până pe 10 iulie 2026;
- Aprobarea proiectelor 16 – 27 iulie 2026;
- Perioada de jurizare 27 iulie – 8 septembrie 2026 (două etape);
- Festivitatea de premiere la începutul lunii octombrie.
Gala Societăţii Civile a premiat, în cele 23 de ediţii de până acum, peste 1.000 iniţiative care au adus schimbări pozitive majore în societate, proiecte generate de sectorul neguvernamental, care investesc în România şi în viitorul său. Evenimentul este organizat de The Institute.