Brandul Anker, prin gama de tehnologii de imprimare și personalizare eufyMake, invită creatorii, inclusiv cei din România, să dezvolte produse în ediție limitată pentru a putea câștiga unul din premiile în valoare totală de 200.000 dolari, potrivit unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.
Cei interesați se pot înscrie AICI până pe 28 octombrie 2026.
eufyMake lansează THE MAKER DROP 001, un program dedicat dezvoltării, împreună cu creatorii, a unor produse în ediție limitată. Acesta se adresează artiștilor independenți, pasionaților și celor care dezvoltă proiecte creative în paralel cu activitatea lor principală.
Spre deosebire de concursurile sau programele de finanțare obișnuite, inițiativa îi ajută pe creatori să treacă de la idee la un produs pregătit pentru piață și le oferă artiștilor aflați la început de drum o cale mai directă către clienți.
Etapele programului sunt:
- Înscriere - Creatorii din întreaga lume trimit idei originale până pe 28 octombrie.
- Producție - Creatorii selectați primesc premii în bani și sprijin pentru realizarea produselor.
- Lansare - Produsele finale sunt lansate în noiembrie și găzduite pe versiunea pentru SUA a site-ului eufyMake.com.
- Premiere - Cele mai bune proiecte sunt recompensate cu marile premii ale programului în luna decembrie.
Participarea la program nu presupune ca aceștia să dețină deja o imprimantă eufyMake E1. Creatorii selectați care nu dețin o imprimantă UV E1 primesc gratuit o imprimantă și cerneala necesară. Cei care au deja o imprimantă E1 primesc gratuit rezerve de cerneală.
„Industria continuă să îi sprijine pe creatori în principal prin finanțări și concursuri, însă eufyMake își propune să construiască un model care să îi susțină și după etapa de idee. THE MAKER DROP funcționează diferit. Nu ne limităm la finanțarea ideilor. Lucrăm alături de creatori pentru a le dezvolta, a le transforma în produse și a le prezenta unor clienți reali. Vrem să demonstrăm că proiectele creative valoroase pot fi și sustenabile comercial”, a declarat Dana Xiang, responsabilă de strategia comercială globală a eufyMake.
Proiectele înscrise vor fi evaluate pe baza a patru criterii. Cea mai mare pondere o are calitatea execuției și modul în care este folosită textura 3D, una dintre funcțiile principale ale imprimantei UV eufyMake E1.
- Originalitatea ideii este cotată cu 25% din evaluarea finală;
- Calitatea execuției și utilizarea texturii 3D reprezintă 30%;
- Potențialul comercial, 25%;
- Povestea creatorului reprezintă 20% din evaluarea finală.

Programul include mai multe categorii de premii, acordate în funcție de valoarea artistică a proiectelor și de potențialul lor comercial, valoarea lor totală fiind de 200.000 dolari.
- Selecție - 1.000 de dolari primește fiecare creator selectat;
- Cele 5 proiecte nominalizate vor primi împreună 50.000 dolari;
- Cele 5 proiecte preferate de clienți vor avea premii în valoare totală de 10.000 dolari;
- Marele premiu va consta în 50.000 dolari și un material video de promovare a câștigătorului realizat împreună cu un creator de conținut cu milioane de urmăritori.