Jocul video Fortnite, produs de gigantul Epic Games, nu mai este disponibil pe iPhone-uri și iPad-uri, atât în Uniunea Europeană, cât și în Statele Unite ale Americii, după ce Apple a blocat revenirea jocului pe iOS, din nou, potrivit The Verge.
Compania a anunțat vestea pe platforma X (Twitter), unde spune că „Fortnite pe iOS va fi offline în întreaga lume până când Apple îl deblochează”.
Jocul nu mai este disponibil pentru descărcare pe iOS din Epic Games Store, magazin propriu de jocuri video mobile lansat anul trecut, sau de pe piața alternativă AltStore PAL din UE, unde a fost disponibil anterior, a confirmat sursa citată.
Nu este încă clar dacă Apple a blocat disponibilitatea jocului prin acele magazine sau dacă Epic însăși a ales să-l facă indisponibil.
Fortnite a fost făcut disponibil prin cele două magazine de aplicații alternative de pe iOS în Uniunea Europeană încă de anul trecut, lucru posibil prin Regulamentul UE privind Piețele Digitale (DMA), dar nu și prin App Store.
Compania de jocuri video a retrimis o cerere pentru listarea Fortnite în App Store din SUA luna aceasta, în urma unei decizii recente în procesul Epic împotriva Apple. Decizia a interzis Apple să restricționeze capacitatea dezvoltatorilor de a se conecta la sisteme de plată externe, una dintre problemele care au început bătălia lor legală de lungă durată.
Epic Games a fost forțată să-și folosească contul de dezvoltator din UE pentru a retrimite jocul, deoarece contul său din SUA a fost închis în 2020, când a încălcat pentru prima dată regulile Apple prin introducerea propriilor sisteme de plăți în joc.
Și contul de dezvoltator din UE al Epic a fost închis pentru o perioadă scurtă, într-o încercare de a împiedica lansarea oficială a magazinului propriu de jocuri pe dispozitivele Apple.
Directorul general al Epic Games, Tim Sweeney, a anunțat tot pe X că firma a trimis o nouă versiune spre aprobare, care includea o actualizare care urmează să fie lansată astăzi, menționând că „toate platformele trebuie să se actualizeze simultan”.
Fortnite a fost scos din magazinele de aplicații Google Play și App Store încă din anul 2020 pentru că jocul a permis utilizatorilor să facă plăți direct din aplicație, evitând taxa de 30% impusă de cei doi giganți tech, așa cum s-a mai scris pe StartupCafe.ro.