Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM), în principal din sectorul IT, vor putea accesa, în 2025, o nouă linie de finanțare din fonduri europene, care va avea o valoare totală de 40 de milioane de euro, pentru dezvoltarea de aplicații, a declarat un director din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Viitoarea finanțare ar urma să se lanseze peste aproximativ două luni, în cadrul Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF) 2021-2027, a pecizat directorul MIPE George Turtoi, la o ședință de lucru cu IMM-urile, care a avut loc marți, 8 iulie.
„Sperăm în vreo două luni să-l deschidem. E un apel nu pentru digitalizare IMM, ci pentru creare de aplicații pentru piață, pentru industria IT în special. Și aici avem alocate 40 de milioane de euro cu posibilitatea de suplimentare în funcție de solicitările pe care le vom avea”, a spus Turtoi.
Separat, MIPE vrea să lanseze și un instrument financiar de împrumuturi bancare pentru firme, cu garanții de stat prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM.
„Vom lansa și un instrument financiar, tot pe fonduri structurale, pentru IMM-uri. Acum suntem în discuții cu FNGCIMM pentru a-l putea pregăti, am semnat deja contractul cu ei”, a spus directorul Turtoi. Ulterior, urmează să fie selectate și băncile partenere.