Rețeaua de farmacii Help Net România, deținută de grupul german Phoenix, are un nou director general: Nikolay Belchev, un manager bulgar stabilit în România de peste un deceniu, care a lucrat în trecut și la Rompetrol Bulgaria.
Începând cu 1 Septembrie 2026, Nikolay Belchev (foto-stânga) a preluat de la Nikolay Kolev (foto-dreapta), tot un manager bulgar, conducerea companiilor deținute de concernul german Phoenix în România, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, comunității antreprenoriale StartupCafe.
„Mă alătur PHOENIX România cu mult entuziasm și cu angajamentul ferm de a contribui la următoarea etapă de creștere și dezvoltare a companiei. România este de mulți ani casă pentru mine, iar oportunitatea de a face parte dintr-o organizație care joacă un rol atât de important în sistemul de sănătate românesc este, pentru mine, deopotrivă inspirațională și plină de semnificație”, a spus noul director general al Farmexim/Help Net.
Înainte de Help Net, el a condus operațiunile din România ale firmei Expur, un producător de biodiesel și uleiuri din semințe. De asemenea, în Bulgaria, Nikolay Belchev a ocupat diverse funcții de management în mai multe companii, printre care și Rompetrol Bulgaria (2006-2011).
„Deși provin dintr-o industrie diferită, cred cu tărie că fundamentele succesului sunt aceleași oriunde: viziune și strategie clare, execuție riguroasă, o echipă puternică și unită, o cultură bazată pe valori și colaborare, precum și o preocupare constantă pentru performanță. Împreună cu echipele Farmexim și Help Net, vom continua să dezvoltăm fundația solidă construită până acum și să transformăm noile oportunități în valoare sustenabilă pentru angajați, pacienți, clienți și parteneri”, a mai spus spus Nikolay Belchev.
Astfel, fostul director al Help Net România, Nikolay Kolev, care a condus 5 ani rețeaua de farmacii pe piața românească, se va ocupa mai departe de dezvoltarea PHOENIX Pharma Bulgaria.
„Având în vedere importanța strategică a pieței românești și cunoștințele sale profunde despre organizație, el va continua să sprijine PHOENIX România în calitate de Senior Executive Advisor până la 31 ianuarie 2027, contribuind la asigurarea continuității și a tranziției, precum și la implementarea strategiei pe termen lung a companiei”, a precizat compania farmaceutică.
„Perioada petrecută în România a reprezentat o experiență profesională și personală incredibil de satisfăcătoare. Împreună cu o echipă excepțională, am consolidat organizația, am obținut rezultate solide și am construit o bază pentru viitor - realizări de care sunt cu adevărat mândru. Îmi voi concentra acum atenția asupra Bulgariei, sunt entuziasmat de oportunitățile care ne așteaptă și de următoarea etapă de dezvoltare pe această piață de importanță strategică pentru PHOENIX group. În același timp, menținerea rolului de Senior Executive Advisor în România este deosebit de importantă pentru mine, deoarece îmi permite să sprijin în continuare un business și o echipă pe care le apreciez real, asigurând în același timp continuitatea și o tranziție lină”, a declarat Nikolay Kolev.
În noua sa structură de conducere, Executive Board-ul Farmexim | Help Net va fi format din:
- Nikolay Belchev - Managing Director,
- Bogdan Manea - Group Finance Director, Tsvetomir Stoyanov - Operations & Logistics Director,
- Alina Lăudatu - Group Customers & Channels Director,
- Cristina Iancu - Commercial & Marketing Director.
PHOENIX ROMÂNIA este un grup de companii cu istoric de peste 36 de ani în piața farmaceutică din România și integrează 3 linii de business: Distribuție de medicamente – Farmexim S.A., Retail farmaceutic - Help Net Farma S.A. și Pharma Services - EL PHARMA România S.R.L.
Farmexim este unul dintre cei mai importanți importatori și distribuitori de medicamente și produse farmaceutice din România.
Help Net Farma S.A. operează unul dintre cele mai mari lanțuri de farmacii din România, cu peste 400 de unități deschise la nivel național și aproximativ 2000 de angajați care oferă servicii de calitate înaltă pacienților din întreaga țară.
EL PHARMA România este un furnizor de servicii integrate pentru piața farmaceutică. EL PHARMA oferă partenerilor din industrie servicii de import și distribuție, custodie, lansare de produs, poziționare, înregistrare a medicamentelor și dispozitivelor medicale, activități de implementare și evaluare a strategiei de marketing, farmacovigilență sau reprezentare fiscală pentru claw-back.
Farmexim, Help Net și EL PHARMA România fac parte din PHOENIX group, leader european în distribuție de medicamente, retail farmaceutic și servicii pentru industria farmaceutică. Concernul german este prezent în 29 de țări și are aproximativ 48.000 de angajați. PHOENIX Group operează 204 de puncte de lucru care oferă servicii de wholesale și pre-wholesale, furnizând medicamente și produse de sănătate către farmacii, medici și instituții medicale. PHOENIX operează și peste 3.200 de farmacii proprii în 15 țări europene sub brandurile BENU, Apotek 1, Rowlands Pharmacy, McCabes Pharmacy și Help Net.