Plățile pentru jocuri video din Europa au crescut cu 16,7% în 2024 față de anul anterior, o creștere de 40% decât creșterea generală a cheltuielilor cu carduri emise de Visa, companie de plăți digitale, potrivit unui studiu transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Cele mai recente date ale companiei arată că, în ultimul an, cheltuielile pentru jocuri video au crescut cu 60% mai mult decât cele pentru călătorii, cu 75% mai mult decât cele pentru modă și cu 85% mai mult decât pentru teatru și cinematografe.
Jucătorii nu doar cheltuiesc mai mult, ci și efectuează mai multe tranzacții decât media utilizatorilor de carduri Visa din Europa. Jucătorii din Spania cheltuie cel mai mult, iar cei din Ungaria au făcut în medie cel mai mare număr de tranzacții.
„Jucătorii din Europa reprezintă un grup demografic semnificativ și familiarizat cu mediul digital, jocurile video fiind o sursă importantă de conectare și creativitate pentru ei, în special pentru publicul tânăr. În acest context, rolul creatorilor de conținut în industria de gaming devine din ce în ce mai proeminent și aceştia au un potențial considerabil de a genera în continuare un impact economic pozitiv”, a declarat Kim Kadlec, Chief Marketing Officer, Visa Europe.
Studiul mai evidențiază și influența tot mai mare pe care creatorii de conținut o au asupra cumpărăturilor de jocuri, peste un sfert (28%) dintre jucători afirmând că aceștia joacă un rol important în deciziile lor de cumpărare. Mai mult de jumătate dintre jucători (53%) interacţionează cu influenceri din domeniul jocurilor cel puțin o dată pe săptămână, procentajul fiind considerabil mai ridicat, de aproape şapte din zece (70%), în cazul jucătorilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.
Pe măsură ce cererea de conținut de gaming crește, crește și oferta. Compania a constatat că trei din zece (30%) gameri fac streaming sau partajează conținut legat de jocuri pe rețelele sociale. Dintre cei care creează conținut, unul din cinci (21%) se consideră „creator de conținut dedicat jocurilor video”, în timp ce peste jumătate (52%) ar lua în considerare posibilitatea de a deveni un astfel de creator de conţinut în viitor.
În plus, aproape nouă din zece jucători (91%) consideră că a deveni influencer în lumea jocurilor video este o opțiune de carieră mult mai atractivă acum decât în urmă cu trei ani.
Dintre jucătorii care creează conținut:
- Doi din cinci (41%) obţin un venit din această activitate, iar alţi 56% ar dori să o facă;
- Streaming-ul (41%), abonamentele (40%) și achizițiile fanilor (38%) prin intermediul conținutului lor sunt cele mai frecvente surse de venit;
- Trei din zece (30%) dintre cei care obțin venituri din crearea de conținut primesc peste 1.200 EUR pe lună pentru acest lucru, iar aproape toți (96%) cred că veniturile lor vor crește semnificativ în următorul an.
În ciuda faptului că economia emergentă a jocurilor video dă semne încurajatoare de creștere, creatorii de conținut se confruntă cu provocări semnificative atunci când vine vorba de a obţine venituri din interacţiunea cu fanii lor. Cele mai mari provocări pentru cei care generează venituri din crearea de conținut includ creșterea audienței (34%), aspecte tehnice precum acceptarea plăților (36%) și înțelegerea regulilor platformei (34%).
Pentru cei care creează conținut, dar nu obţin încă venituri din această activitate, cele mai importante provocări includ:
- Creșterea și menținerea audienței (46%)
- Asigurarea sponsorizărilor și a parteneriatelor cu diverse mărci (35%)
- Crearea de conținut atractiv și gestionarea stresului creativ (34%)
- Gestionarea aspectelor tehnice (34%)
- Asigurarea constantă a unui venit semnificativ (34%)
Studiul arată că sectorul jocurilor video nu numai că stimulează economia, ci și îmbunătățește competențele jucătorilor. Patru din cinci jucători (81%) consideră că practicarea sau vizionarea jocurilor video sau a sporturilor electronice le îmbunătățește capacitatea de rezolvare a problemelor și gândirea rapidă. Creatorii de conținut dedicat jocurilor împărtășesc această opinie, aproape trei sferturi dintre ei (71%) considerând că acest lucru le îmbunătățește abilitățile digitale, de web design şi de programare.