Banca Transilvania și Nusco au încheiat un acord de finanțare în valoare de 64,4 milioane de euro pentru dezvoltarea și finalizarea celei de-a doua etape a Nusco City, cel mai mare proiect de regenerare urbană din București.
A doua fază a proiectului Nusco City cuprinde șapte clădiri, cu peste 800 de apartamente. Primele trei blocuri – finanțate anterior prin parteneriatul Nusco – OTP Bank România – vor fi disponibile în cursul acestui an, iar următoarele patru clădiri – dezvoltate prin finanțarea BT – vor fi finalizate în prima jumătate a anului 2026. Investiția totală în această a doua fază a proiectului se ridică la peste 130 de milioane de euro.
„Ne bucurăm să facem parte din acest proiect-reper al pieței din București, care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a pieței imobiliare. Nusco City este un partener cu o viziune stabilă pe termen lung și un dezvoltator cu o amprentă solidă în ceea ce privește regenerarea urbană” - Cosmin Călin, Director Executiv Senior Companii Mari, Finanțări Structurate și Factoring Banca Transilvania.
„Parteneriatul cu Banca Transilvania reprezintă o consolidare a anvergurii strategiei de dezvoltare a Nusco City. Proiectele noastre emblemă au beneficiat, de fiecare dată, de suportul unor parteneri de încredere, cum este și Banca Transilvania. Ne bucurăm că viziunea noastră de regenerare urbană este, în sfârșit, aliniată la piața de real estate din România, moment pe care Nusco l-a așteptat de multă vreme” - Michele Nusco, CEO Nusco.
Pe o suprafaţă de 23 de hectare, pe locul fostei platforme Pipera, Nusco City va însemna un număr total de peste 4.000 de apartamente, parcuri, zone verzi, care vor acoperi aproximativ 40% din întreaga suprafaţă a proiectului, alături de instituții de învăţământ, un spital, un hotel, zone comerciale și de birouri.
Articol susținut de Banca Transilvania.