Statul crește taxele, dar baza de impozitare se subțiază. Cu venituri fiscale sub 30% din PIB și costuri cu dobânzile de aproximativ 60 de miliarde de lei pe an, România intră într-un cerc fiscal dificil: mai multă presiune pe contribuabili, fără garanția unor încasări mai mari.
Frames arată că modelul actual nu mai funcționează și că, fără taxe mai flexibile, dezechilibrul bugetar riscă să se adâncească.
„Modelele tradiționale de impozitare, construite pentru o economie industrială stabilă, își arată astăzi limitele. Pentru a supraviețui financiar, toate statele lumii, inclusiv România, sunt aproape obligate să adopte reglementări fiscale extrem de flexibile”, arată analiza Frames, transmisă comunității antreprenoriale StartupCafe.
Pentru mediul de afaceri, mesajul este unul direct: statul caută venituri suplimentare într-un sistem care nu mai produce aceleași rezultate.
De ce nu mai funcționează sistemul clasic de impozitare
Baza clasică de taxare – accizele pe consum (carburanți, tutun, alcool) – se erodează. Politicile publice funcționează (consumul scade), dar asta înseamnă și mai puțini bani la buget.
Datele agregate de Eurostat și analizele Tax Foundation confirmă tendința: veniturile din accize nu mai cresc proporțional cu majorările de taxe.
„De la alcool la tutun, de la carburanți la alte produse accizabile, este nevoie de o flexibilizare tehnică a modului de taxare în așa fel încât să previi creșterea puternică a prețurilor, migrarea oamenilor către alternative mai ieftine și, bineînțeles, extinderea pieței negre”, spune Adrian Negrescu.
În paralel, Fondul Monetar International arată că accizele rămân o sursă relevantă (aprox. 2% din PIB), dar își pierd eficiența dacă nu sunt adaptate la schimbările de consum.
Dincolo de analiza Frames, datele din execuția bugetară arată și mecanismul concret prin care veniturile sunt erodate.
Pe scurt:
- statul majorează taxe pe baze deja fragile (consum în scădere, piețe sensibile la evaziune)
- o parte din aceste taxe nu sunt colectate integral (arierate, optimizări, piață gri)
- politicile publice reduc consumul produselor taxate
- sunt stimulate alternative „mai curate”, care generează mai puține venituri fiscale în sistemul actual
- consumul și business-urile se mută către zone mai puțin taxate
La acestea se adaugă un efect important: reacția rapidă a pieței. Creșterea taxelor accelerează substituția – consumatorii reduc sau mută consumul, iar companiile își ajustează comportamentul fiscal.
Rezultatul: veniturile cresc mai lent decât taxele sau devin imprevizibile, în timp ce presiunea pe contribuabili rămâne.
Economia verde și digitală forțează schimbarea regulilor
Presiunea pentru schimbare vine și din transformările structurale ale economiei.
În zona de mediu, Uniunea Europeană a trecut la instrumente fiscale dinamice – precum sistemul de comercializare a certificatelor de emisii și mecanismul CBAM – unde costul poluării variază în funcție de piață.
În economia digitală, problema este și mai vizibilă. Companii precum Google, Apple, Microsoft sau Facebook generează profituri în țări unde nu au prezență fizică, ceea ce face ca sistemul clasic de impozitare să fie depășit.
„Astăzi, marile corporații generează profituri uriașe în țări unde nu dețin nici măcar un birou fizic sau un singur angajat. Sistemul vechi, care taxa o companie exclusiv la sediul ei central, a devenit o invitație deschisă la evaziune fiscală legalizată”, afirmă Adrian Negrescu.
Răspunsul a venit prin acordul coordonat de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica privind impozitul minim global de 15%, care mută taxarea acolo unde se generează valoarea.
Pentru România, presiunea rămâne ridicată.
„Adoptarea taxelor flexibile ar putea ajuta România să depășească perioada de criză bugetară. Gândiți-vă că numai dobânzile la creditele luate de țara noastră au ajuns la 60 mld. lei, echivalentul a 3% din PIB. Cum să ne mai încadrăm, în anii următori, în țintele de deficit dacă ne îngropăm în datorii. Soluțiile sunt simple – ori scazi cheltuielile, ori optimizezi încasările din taxe”, a spus Adrian Negrescu.
Concluzia care se desprinde: problema nu mai este doar nivelul taxelor, ci arhitectura lor.
Într-un sistem rigid, statul riscă să crească presiunea exact pe contribuabilii care plătesc deja, în timp ce o parte tot mai mare din economie scapă sau se mută în afara bazei de impozitare.