Platforma europeană de investiții imobiliare InRento a intrat oficial pe piața din România, cu o ofertă care vizează atât dezvoltatorii în căutare de finanțare rapidă, cât și investitorii individuali interesați de randamente din real estate, începând de la 500 de euro, se arată într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.
Împrumuturi rapide pentru dezvoltatori, cu termene scurte de finanțare
Platforma, lansată în 2020 în Lituania, oferă dezvoltatorilor imobiliari acces la împrumuturi între 1 milion și 5 milioane de euro, cu dobânzi fixe între 9% și 12% pe an.
Potrivit datelor companiei, o ofertă de finanțare poate fi emisă în 24 de ore de la primul contact, iar finanțarea completă se poate închide în circa 10 zile. Modelul vizează proiecte de renovare, conversie, ospitalitate sau închiriere.
Investiții de la 500 EUR și proiecte aproape finalizate
Pe partea de investiții, platforma permite accesul investitorilor individuali cu sume minime de 500 de euro. Proiectele listate sunt doar cele finalizate sau aproape de finalizare, ceea ce reduce riscul de execuție.
Compania spune că a finanțat până acum investiții de peste 90 de milioane de euro și a distribuit peste 28 de milioane de euro către peste 4.400 de investitori activi.
Primul proiect local: un complex comercial în Brașov
Operațiunile din România sunt coordonate de Andrei Chelariu, în rol de country manager.
Primul proiect finanțat local este Z128 din Brașov, un complex comercial de circa 2.300 mp aflat în reamenajare. Proiectul are deja contracte de închiriere pentru 94% din suprafață, iar livrarea către chiriași este programată pentru trimestrul al treilea din 2026.
La nivel strategic, România face parte din planurile de extindere ale companiei încă din 2021, iar modelul este deja utilizat în alte piețe europene precum Polonia, Italia sau Spania.