Cea de-a opta ediție Fidelis din 2025 se va desfășura între 5-12 septembrie, a anunțat Ministerul Finanțelor într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank.
Cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția din septembrie 2025, vor beneficia de dobânzi anuale neimpozabile, astfel:
În lei:
- de 7,20% - cu scadența la 2 ani
- de 8,20% - cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
- de 7,60% - cu scadența la 4 ani
- de 7,90% - cu scadența la 6 ani
În euro:
- de 3,10% - cu scadența la 2 ani
- de 4,10% - cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
- de 5,25% - cu scadența la 5 ani
- de 6,50% - cu scadența la 10 ani
Cei care au donat până în martie 2025, vor avea dobânzi preferențiale: astfel, primesc un punct procentual în plus la dobândă pentru titlurile de stat cu scadență de 2 ani, atât în lei, cât și în euro, precum și praguri minime de subscriere reduse de 10 ori, mai precizează Finanțele.