Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a sancționat o firmă românească cu amenzi în valoare totală de 3.000 EUR, după ce un salariat a semnalat că aceasta monitoriza audio-video angajații, fără a respecta reglementările GDPR privind protecția datelor personale.
Investigația la firma SC Piramida Trade Invest SRL, care produce și vinde servețele personalizate, a fost finalizată în luna mai 2025.
Verificările au pornit după ce o persoană a transmis o sesizare prin care semnala posibile încălcări ale prelucrării datelor personale cu privire la monitorizarea angajaților prin sisteme de supraveghere audio-video.
Firma, spune ANSPDCP, „nu a efectuat o informare prealabilă obligatorie, completă şi explicită a angajaţilor săi și nu a făcut dovada că a utilizat anterior alte forme şi modalităţi mai puţin intruzive pentru atingerea scopului urmărit. În consecință, datele personale nu au fost prelucrate în mod legal, echitabil şi transparent faţă de persoana vizată (”legalitate, echitate şi transparenţă”), ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 și sancționarea cu amendă în cuantum de 2.000 EUR”.
De asemenea, firma nu ar fi făcut dovada că a transmis răspuns persoanei vizate la cererile de exercitare a drepturilor de acces, ştergere și opoziţie dintr-o anumită perioadă, în cel mult o lună de la primirea acestora.
„În plus, angajatorul nu a oferit nici copia înregistrărilor audio-video din perioada respectivă ce a fost solicitată de salariat. Prin urmare, această situație reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 12 alin. (3), art. 15, art. 17 și art. 21 din Regulamentul (UE) 679/2016 și operatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000 EUR”, spune Autoritatea pentru protecția datelor personale.
În plus, în cadrul firmei a fost permisă instalarea, fără cunoștința acesteia, a unui filtru de retrimitere a mesajelor de pe o adresă de e-mail pe o altă adresă de e-mail, susține ANSPDCP.
„Acest fapt a condus la divulgarea documentelor unei persoanei vizate (care includea documente medicale) către persoane din afara societății. Ca atare, operatorul nu a făcut dovada că a adoptat măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării confidențialității integrității, disponibilității şi rezistenţei continue ale sistemelor şi serviciilor de prelucrare datelor personale, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) 2016/679. Pentru această faptă, operatorul a fost sancționat cu avertisment”, mai precizează Autoritatea pentru protecția datelor personale.
Printre altele, firma va trebui să ia măsuri pentru a asigura respectarea Regulamentului GDPR, astfel încât camerele video montate la exteriorul clădirii să înregistreze doar imagini din perimetrul Piramida Trade Invest SRL.
De asemenea, va trebui să elimine camerele de supraveghere video instalate în birouri, în depozit și în hala de producție, deoarece nu există un temei legal clar de prelucrare în aceste zone, conform ANSPDCP.
Totodată, trebuie să asigure informarea completă a persoanelor vizate despre prelucrarea datelor personale.
Sancțiunile ANSPDCP pot fi contestate în instanță.