Au apărut noi rezultate ale selecției pentru finanțările totale de peste 600 milioane EUR pentru panouri solare și baterii destinate gospodăriilor din România: Ministerul Investițiilor și proiectelor Europene a publicat recent lista celor 25 de firme care vor monta echipamentele, în cadrul Investiției 4 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Este vorba despre Investiției 4 „Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării, din cadrul Componentei 16.RePowerEU a PNRR”. Având în vedere finalizarea etapei de contestații, conform ghidului specific aferent A fost finalizată etapa de contestație pentru selecția firmelor solicitante la Apelul PNRR/2024/C16RePowerEU/I4/1.B, Investiției 4 .
Bugetul total disponibil este de 610 milioane EUR, din care se vor finanța 122.000 de vouchere de până la 10.000 EUR pe beneficiar final, pentru panouri fotovoltaice și baterii.
Beneficiarii finali ai schemei I.4, etapa I, componenta A, sunt consumatorii vulnerabili de energie (persoane fizice). Aici intră persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minime. La Etapa I, Componenta B si Etapa II, sunt persoane fizice din mediul urban și rural care încheie contract comercial cu o firmă în vederea accesării unui voucher.
Proiectele selectate acum la finanțare au fost depuse de operatori economici cu personalitate juridică înregistrați în România, autorizați pentru lucrări de instalații electrice, conform CAEN rev. 2, clasa 4321 (coincide cu CAEN rev. 3).
În urma finalizării contestației conform ghidului pentru apelul PNRR/2024/C16RePowerEU/I4/1.B, Investiției 4, cele 25 de firme de instalații electrice admise la finanțare au obținut fonduri nerambursabile de câte 22 - 24 milioane EUR/proiect:
- PASIROM INTERNAŢIONAL S.R.L.
- EURDIGITAL TEHNO PLUS SRL
- ENERGY CONSULTING SRL
- Lukand Energy Studio SRL
- CONTROL GENERAL SERVICES SRL
- GENWAY SERVICE S.R.L.
- PANEL VOLT SOLAR S.R.L.
- PROEX INSTAL CONSULTING SRL
- RAVLUX PROIECT SRL
- DOJE TECHNICS SRL
- SC TEHNOPLUS SRL
- GENWAY INTERFOANE S.R.L
- HEADEN S.R.L
- STIL ELECTRO MAX SRL
- S.C. GEX ELECTRIC S.R.L.
- ELECTRIC TIMEING 3A SRL
- S.C. SERVELECT S.R.L.
- ELECTRO-SERVICE TECHNOLOGY S.R.L.
- TOP PROJECTS SRL
- GENWAY VIDEOINTERFOANE S.R.L.
- DANI & DAVID PROJECT S.R.L.
- SC ENERGETIC MONTREL SRL
- MINEX S.R.L.
- ELECTRO SERVICE SERVICII PRAM SRL
- M SYS SRL
Descarcă de AICI lista proiectelor admise la finanțare, proiectele admise pe lista de rezervă și proiectele respinse sau retrase.
---
Citește și:
Model de anunț/comunicat mass-media în proiectele PNRR: S-a publicat Manualul de Identitate Vizuală