Startup-ul de inteligență artificială Anthropic, care este susținut de Google și Amazon printre alții, a lansat un stream pe Twitch în care cel mai nou model AI al firmei, Claude 3.7 Sonnet, se joacă Pokémon Red, potrivit TechCrunch.
Cercetătorii în inteligență artificială au mai folosit jocuri în trecut pentru testarea modelelor AI noi, dar compania susține că Pokémon poate fi un mod bun de testare pentru 3.7 Sonnet, care „gândește” în timp real.
Modelul precedent, 3.5, nu a putut trece de începutul jocului, respectiv ieșitul din casa jucătorului, pe când cel mai nou deja a trecut de trei lideri („gym leaders”) și a câștigat 3 insigne din cele 8 care pot fi colecționate.
După câteva ore, însă, modelul nu a putut „gândi” cum să treacă de un perete de stâncă. La momentul publicării știrii, AI-ul se află într-un magazin.
În stânga transmisiunii în direct, se arată procesul de gândire al lui Claude, iar în dreapta gameplay-ul propriu-zis.
Acum peste 10 ani, în 2014, platforma de streaming Twitch a fost gazda unui experiment social, numit „Twitch plays Pokémon”, în care mai bine de 1 milion de participanți au încercat să introducă comenzi pentru controlarea jocului transmis în direct, lucru pentru care experimentul deține și un record mondial.
Startup-ul AI fondat în 2021 de frații și foștii directori ai OpenAI Dario şi Daniela Amodei este dezvoltatorul lui Claude, un chatbot rival pentru ChatGPT, care este utilizat de companii precum Slack, Notion și Quora, și a modelelor cu același nume.
Acesta a primit în total 8 miliarde dolari de la Amazon, printr-un parteneriat care asigură antrenarea modelelor pe AWS (Amazon Web Services), platforma de cloud computing a gigantului american.
În octombrie 2023, Google a semnat un acord de investiție de până la 2 miliarde dolari în Anthropic, iar de curând, compania ar vrea să mai investească 1 miliard dolari, așa cum am mai scris pe StartupCafe.ro.