Reprezentanții organizațiilor românești, inclusiv întreprinderi, universități, instituții de sănătate și agenții guvernamentale, se pot înscrie într-un program avansat de pregătire în domeniul performanței, bazat pe experienţa programului Baldrige din Statele Unite, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Cei interesați se pot înscrie printr-un e-mail trimis până pe 15 februarie 2025, aici: Baldrige@fntm.ro. Mai multe detalii despre program și coordonatori pot fi găsite pe site-ul oficial.
Un număr de maxim 15 participanţi din organizaţii româneşti vor fi admişi în programul de pregătire Romanian Performance Excellence Program, ediția 2025.
RPEP va fi susţinut de experţi americani şi români care vor împărtăşi timp de 9 luni din experienţa acumulată în domeniul performanţei în management.
Programul foloseste principiile cadrului Malcolm Baldrige National Quality Award pentru a defini, dezvolta, evalua și promova standarde de excelență în activitate pentru organizațiile românești, pentru a îmbogăți sistematic cultura organizațională și oportunitățile pentru profesioniștii din țară.
Această recunoaștere certifică determinarea organizațiilor participante de a utiliza Cadrul de Excelență Baldrige, care se concentrează pe excelența operațională, stabilirea obiectivelor strategice prin colaborare, creșterea implicării părților interesate, managementul proceselor orientate către client și îmbunătățirea continuă. Prin adoptarea acestui cadru, fiecare organizație a luat măsuri semnificative pentru îmbunătățirea performanței și crearea unui viitor mai bine definit și mai puternic pentru afacerile lor.
„România a atins un nivel de dezvoltare economică fără precedent și se poziționează ca un actor important pe scena internațională. Aceste realizări sunt rodul unității și eforturilor comune ale românilor de-a lungul timpului, demonstrând că, împreună, putem depăși orice obstacol. În momente ca acesta, ne amintim că ceea ce ne leagă este mai puternic decât distanța care ne separă. Fie că trăim în București, Londra, New York sau Paris, Tokyo, Atena, Viena, Milano, fiecare dintre noi contribuie la această poveste comună. Cum? Prin muncă, performanță, prin dragoste pentru țara noastră și prin pasiunea de a construi un viitor mai bun”, a declarat Marius Bostan, antreprenor în serie și coordonator Repatriot.
Nouă companii au fost distinse la finalul anului trecut cu premiul RPEP pentru angajamentul acestora față de excelența operațională, în urma evaluării aplicațiilor depuse de către o echipă de experți naționali și internaționali și a integrării feedback-ului oferit prin întâlniri bilaterale de lucru.