Vineri, 30 septembrie 2016, este ultima zi cand se poate solicita rambursarea TVA aferenta achizitiilor intracomunitare si importurilor din 2015, a informat joi Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF).
"Persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA, stabilite in Romania, care au efectuat importuri, respectiv achizitii intracomunitare de bunuri/servicii in alt stat membru al Uniunii Europene, in anul 2015, mai au o zi pentru a solicita rambursarea taxei pe valoarea adaugata aferenta acestora", a precizat ANAF.
Pentru a obtine rambursarea TVA in statul membru de rambursare, persoana impozabila stabilita in Romania completeaza si transmite statului membru respectiv, pe cale electronica, prin intermediul portalului electronic pus la dispozitie de ANAF, formularul 318 "Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adaugata pentru persoanele impozabile stabilite in Romania".
Perioada de rambursare este de maximum un an calendaristic si de minimum 3 luni calendaristice. Cererile de rambursare pot insa viza o perioada mai mica de 3 luni, in cazul in care aceasta reprezinta perioada ramasa pana la sfarsitul anului calendaristic.
In cazul in care cererea de rambursare vizeaza o perioada de rambursare mai mica de un an calendaristic, dar mai mare de 3 luni, cuantumul TVA pentru care se solicita o rambursare nu poate fi mai mic de 400 de euro sau echivalentul acestei sume in moneda nationala a statului de rambursare.
In cazul in care cererea de rambursare se refera la o perioada de rambursare de un an calendaristic sau la o perioada ramasa dintr-un an calendaristic, cuantumul TVA nu poate fi mai mic de 50 de euro sau echivalentul acestei sume in moneda nationala a statului de rambursare.
Formatul electronic al formularul 318 "Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adaugata pentru persoanele impozabile stabilite in Romania", se obtine prin folosirea programului de asistenta, care poate fi descarcat de pe portalul ANAF, sectiunea Info UE/Rambursari TVA din UE.
Pentru transmiterea cererii, contribuabilii trebuie sa detina un certificat digital calificat obtinut de la furnizorii acreditati sau sa benficieze de serviciile unui detinator de certificat digital calificat.
Informatii suplimentare se pot obtine :
- accesand pagina de Internet, www.anaf.ro, sectiunea Info UE/Rambursari TVA din UE unde sunt postate atat Ghidul privind recuperarea TVA achitata in alt stat membru al Uniunii Europene cat si instructiunile de completare ale formularului 318;
- birourile pentru asistenta contribuabililor din cadrul administratiilor finantelor publice;
- apeland Biroul central de asistenta telefonica a contribuabililor la nr. de telefon 031.403.91.60