Se organizează la București un eveniment dedicat exclusiv industriei de fabricație aditivă, respectiv printării 3D, care se întinde pe 2 zile și va cuprinde discuții, workshop-uri, paneluri sesiuni interactive și secțiuni de expoziție dedicate startup-urilor, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.
A doua ediție Next Layer, organizată de 3D Inbox, un hub pentru tehnologii de imprimare 3D, va avea loc între 12 și 13 octombrie 2026, la HALO, în incinta Romexpo, București.
Antreprenorul Andrei Murariu, care deține 3D Inbox, își propune ca imprimarea 3D să devină un instrument utilizat concret în fabricile din România.
„Există deja în România exemple de companii care operează flote de aproximativ 100 de imprimante și produc local inclusiv pentru fabricile grupului din care fac parte, aflate în alte țări. Fabricația aditivă poate susține reshoring-ul prin producție mai flexibilă, timpi mai scurți și reducerea dependenței de lanțurile externe”, a declarat Murariu.
Cea mai mare barieră în adopția tehnologiei la nivel industrial, spune el, nu ține de tehnologie, ci de percepție: multe companii românești încă tratează imprimarea 3D ca pe o soluție de prototipare, nu ca pe un instrument de producție de serie. Ce ar debloca adopția sunt exemplele reale, proiectele-pilot și accesul la oameni care pot identifica aplicațiile potrivite și demonstra clar beneficiile: timp câștigat, costuri reduse și mai multă flexibilitate în producție.
„Am creat Next Layer pentru că am simțit că industria din România avea nevoie de un astfel de spațiu. Prima ediție ne-a confirmat această nevoie, iar în 2026 vrem să ducem conceptul mult mai departe și să conectăm publicul de aici cu oamenii, informația și proiectele relevante din industria internațională”, a spus Andrei Murariu.
Prima ediție din octombrie 2025, care a avut loc la Novotel București, s-a vândut integral (200 de locuri) și a reunit speakeri din companii precum VoxelMatters, POC APP, Bambu Lab și Nagami, alături de antreprenori și specialiști din piața locală.
Ediția din 2026 schimbă formatul, mult mai dinamic și cuprinzător: două zile de eveniment, două scene și o zonă expozițională de 1.100 mp, care nu a existat la prima ediție.
Scena principală va integra un ecran LED 360°, astfel încât prezentările speakerilor să se transforme în adevărate în experiențe imersive, construite în jurul fiecărui speaker. Cea de-a doua scenă va găzdui workshop-uri, paneluri și sesiuni interactive, iar în zona expozițională va fi integrat și un spațiu dedicat startup-urilor și proiectelor emergente. Acestea își vor putea expune ideile și intra în contact cu potențiali parteneri, clienți și investitori.
Organizatorii au invitat speakeri internaționali din zone cât mai diverse, precum arhitectură și design computațional, medical și bioprinting, automotive, oil & gas, producție industrială, lanțuri de aprovizionare digitale, robotic 3D printing și strategie de industrie.
„Am făcut și facem în continuare foarte mult research, pentru a găsi experți relevanți din industrii diferite și oameni care inovează cu adevărat. Ne dorim speakeri care vin cu proiecte reale, informație valoroasă care poate fi aplicată și perspective la care nu te-ai fi gândit vreodată”, a declarat Andrei Murariu.
Ambițiile pentru Next Leyer sunt mari pentru că organizatorul își dorește ca evenimentul să fie un catalizator pentru schimbarea industriei. „Pentru mine, adevărata reușită ar fi să putem privi în urmă și să vedem companii care au adoptat tehnologia, proiecte și parteneriate care au pornit de aici, oameni care și-au ales o direcție profesională după ce au participat la Next Layer, dar și o industrie din România mult mai conectată internațional”, a mai spus Murariu.