Camera Consultanților Fiscali (CCF) susține că există situații în care inspectorii ANAF reîncadrează fiscal împrumuturile intragrup primite de firme românești de la entitățile afiliate nerezidente, de regulă societăți-mamă.
Finanțatorii sunt de regula firme rezidente fiscal în state membre UE și/sau OCDE, cu care România are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri.
Astfel, de multe ori, organele fiscale constată că finanțarea acordată de partea afiliată nerezidentă nu întrunește în totalitate caracteristicile unui împrumut ce ar fi fost acordat între părți independente, în cele mai multe cazuri sub aspectul nivelului de îndatorare acceptabil din punct de vedere economic.
Constatările fiscale au la bază analize de comparabilitate (precum indicatori dobândă/EBITDA, împrumuturi/EBITDA), prin care se determină o componentă „excedentară” a finanțării, considerându-se că societățile afiliate debitoare s-au „împrumutat” de la părțile afiliate nerezidente cu o sumă mai mare decât cea pe care un debitor independent ar fi contractat-o de la un creditor independent, de exemplu o banca, în condiții considerate comparabile cu cele ale societății analizate.
Drept urmare, inspectorii reîncadrează fiscal componenta excedentară, stabilind că aceasta nu are natura economică a unui împrumut, ci natura economică a unei contribuții la capitalurile proprii. Efectul fiscal constă în nedeductibilitatea cheltuielii cu dobânda plătită de debitor, aferentă componentei excedentare a finanțării reîncadrate, precum și ajustarea corespunzătoare a bazei impozabile a impozitului pe profit.
În ipoteza în care aceste constatări fiscale sunt corecte și rămân definitive în sistemul căilor de atac, Camera Consultanților Fiscali consideră însă necesară continuarea analizei și asupra naturii economice a dobânzilor plătite și a stabili toate efectele fiscale ale unei posibile reîncadrări corespunzătoare a acestora, întrucât dacă tranzacția (finanțarea) nu este, economic și fiscal un împrumut, nici fructul acesteia – dobânda plătită – nu ar mai putea să-și păstreze natura economică de dobândă.
Consultanții fiscali consideră că e vorba și de problema tratamentului fiscal al sumelor plătite nerezidentului drept „dobânzi”, din perspectiva impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți.
Întrucât nu au fost identificate suficiente susțineri legale pentru a se stabili acest tratament fiscal, CCF apreciază necesară o clarificare urgentă sau o dezvoltare/completare a prevederilor articolului 11 din Codul fiscal și a Normelor de aplicare, prin care să se abordeze și continuarea reîncadrării tranzacției de finanțare cu o reîncadrare corespondentă a fructului acestor tranzacții, respectiv dobânzile plătite.
CCF susține disponibilitatea de a participa la constituirea unui grup de lucru mixt, alături de reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și ai ANAF, în vederea elaborării unor clarificări sau completări normative corespunzătoare, în contextul aderării României la OCDE.