Firma de curierat Sameday preia un pachet de 24,9% din acțiunile companiei IT bucureștene Zitec, de la eMag, în condițiile în care colosul comerțului online românesc deține aproape integral Sameday.
„Schimbările din domeniul logisticii și curieratului impun adaptări rapide și soluții tehnologice pentru a face față provocărilor. Creșterea cererii pentru livrări rapide, optimizarea operațională în condiții de creștere a volumului de comenzi și a retururilor, precum și nevoia de trasabilitate și predictibilitate în lanțul logistic sunt doar câteva dintre provocările cu care se confruntă jucătorii din acest sector. Iar Zitec are deja o experiență dovedită și capabilități solide în sectorul logistic, dezvoltate prin colaborarea noastră de succes cu Sameday în ultimii șapte ani. Înțelegem complexitatea provocărilor pe care le întâmpină companiile de logistică și credem că transformarea digitală este soluția pentru a le depăși. Ne propunem să contribuim activ la digitalizarea acestui sector, fie că vorbim de jucători din sectorul privat sau public, care pot beneficia de soluții moderne și eficiente, adaptate nevoilor pieței actuale,” a declarat Alex Lăpușan (foto) CEO Zitec, într-un comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.
Zitec spune că oferă o serie de produse destinate firmelor de logistică, printre care automatizări ale proceselor logistice, integrări cu platformele de e-commerce și marketplace-uri, precum și soluții de tracking și platforme de data analytics și inteligență artificială pentru optimizarea fluxurilor de lucru și reducerea timpilor de livrare.
„Într-un mediu extrem de dinamic și competitiv, este esențial să identificăm soluții care să ne ajute să operăm eficient și să le oferim clienților noștri mai multă predictibilitate. Cu ajutorul tehnologiei dezvoltate împreună cu Zitec am reușit să îmbunătățim și să dezvoltăm servicii care răspund atât nevoilor magazinelor online, cât și celor ale consumatorilor finali. Prin intrarea în acționariat ne propunem să ne consolidăm colaborarea și să optimizăm soluțiile de logistică, scalabile la nivel regional” - a declarat Lucian Băltaru, CEO Sameday.
Tranzacția privind preluarea de către Sameday a pachetului de acțiuni în cadrul Zitec va fi finalizată după obținerea aprobării necesare din partea autorității de concurență sub aspectul controlului investițiilor străine directe.
Reamintim că firma Dante International (care operează platforma de comerț online eMag) a intrat în acționariatul firmei IT Zitec din februarie 2017, cu o investiție de 1,7 milioane de euro, așa cum am anunțat atunci pe StartupCafe.ro. eMag a ajuns să dețină aproape un sfert (24,9%) din Zitec, în prezent. Tot în 2017, dar în luna mai, eMag (Dante International) a preluat 80% din firma de curierat Sameday, după cum am scris pe StartupCafe la acel moment. Între timp, colosul e-commerce și-a crescut participația în Sameday la 94%. Practic, acum eMag face o tranzacție în interiorul aceluiași grup de business, „în familie”, cedând pachetul de 24,9% din acțiunile Zitec către firma sa de curierat, Sameday.
În prezent, Sameday operează în România, Ungaria și Bulgaria, alături de firma-mamă, eMag.
Fondată în anul 2003, la București, de Simona și Alexandru Lăpușan, compania IT Zitec a avut venituri de 148 milioane lei și profit de 5,6 milioane lei, cu 327 de angajați, în anul 2023, conform celor mai recente date disponibile la Ministerul Finanțelor.
La rândul său, Dante International - compania care cuprinde eMAG România, o parte din vânzările din eMAG Ungaria și Bulgaria, precum și magazinul online de haine Fashion Days - a făcut venituri totale de 7,824 miliarde de lei și profit de 119 milioane de lei, cu 3231 de angajați, în anul 2023.
În schimb, Sameday Curier (firma Delivery Solutions SA), a făcut venituri totale de 914,2 milioane de lei, dar a ieșit pe pierderi, cu 14,7 milioane de lei, în anul 2023. Firma românească de curierat avea 1321 de angajați proprii în 2023. Delivery Solutions SA este deținută de Dante International în proprorție de 94,2% conform datelor oficiale de la Registrul Comerțului, colectate de Termene.ro. Restul de 5,8% este deținut de Lucian Baltaru, directorul Sameday.