Startup-ul de tehnologii medicale (med-tech) Doctorly, co-fondat și de inginerul român Alexandru Boghean, în Germania, a fost achiziționat de o companie IT germană mai mare.
Cumpărătorul, FREY ADV, este unul dintre principalii furnizori de soluții IT pentru medicii din Germania.
Doctorly a fost fondat la Berlin, în anul 2017, de către un grup de antreprenori, printre care și românul Alexandru Boghean (38 de ani). El ocupa și postul de manager de produs în startup-ul german. Boghean a făcut liceul la Pașcani și apoi a terminat Automatică și Calculatoare la Universitatea Tehnică de la Iași. Boghean are și un masterat în sisteme distribuite și tehnologii web.
La 8 ani de la înființare, startup-ul a fost vândut 100% companiei FREY ADV, care are o vechime de circa 35 de ani pe piața soluțiilor IT pentru cabinetele medicale. Părțile nu au dezvăluit valoarea tranzacției, dar au precizat că plata se face în acțiuni FREY ADV.
Prin această vânzare, fondatorii Doctorly și-au salvat practic afacerea, după ce în luna martie startup-ul inițiase procedura de intrare voluntară în insolvență.
Alexandru Boghean, împreună cu alți co-fondatori ai startup-ului, se alătură mai departe companiei FREY ADV. Fondatorul principal și CEO-ul Doctorly, Samir El-Alami, va mai rămâne și el o perioadă la FREY ADV pentru a asigura tranzaiția lină.
„Am învățat multe! Am făcut din reziliență trăsătura centrală a misiunii noastre la Doctorly. Nu am renunțat niciodată, am câștigat mulți adepți pe parcurs” - a declarat CEO-ul Doctorly, Samir El-Alami.
Doctorly își propusese să digitalieze mai puternic cabinetele medicale și clinicile, care se bazau pe stocarea datelor pe CD-uri și pe hârtie, chiar și în Germania.
Platforma sa digitală „este practic un sistem de operare modern pentru sectorul sănătății, care eficientizează fluxurile de lucru existente și reduce până la jumătate timpul pierdut cu sarcinile administrative” din cabinetele medicale, potrivit fondului de investiții Target Global, unul dintre finanțatorii startup-ului.
Medicii plăteau un tarif unic și putea „migra” ușor de pe sistemele lor vechi pe platforma Doctorly, beneficiind de servicii integrate de la facturare până la gestionarea prescripțiilor medicale și a fișelor pacienților, cu măsuri de securitate și protecție a vieții private a pacienților.
În cei 8 ani de existență, startup-ul Doctorly a obținut investiții totale de 21 de milioane de euro, în mai multe runde de finanțare, potrivit Crunchbase. Printre investitorii săi se numără fondurile de venture capital Speedinvest, Seedcamp, Target Global, Force Ventures, UNIQA Ventures.