A șaptea ediție a evenimentului „Investors’ Day”, organizată de acceleratorul românesc de afaceri Techcelerator, este dedicată inovării în apărare și tehnologiilor cu uz civil și militar, iar în cadrul acestuia vor fi prezenți reprezentanți ai NATO, startup-uri, scaleup-uri și fondatori cum ar fi Cornel Amariei, de la dotLumen (.lumen), potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.
Cei interesați se pot înscrie AICI.
Evenimentul va avea loc luni, 16 iunie 2025, la NORD Events Center by Globalworth, în București. Ediția cu numărul 7 are loc în cadrul Bucharest Tech Week, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie din România.
Inovarea și viitorul în domeniul apărării, reziliența în Europa de Est, Inteligența Artificială și tehnologiile cu utilizare dublă (civilă și militară) sunt principalele teme ale evenimentului.
Această ediție este organizată în parteneriat cu NATO, D.I.A.N.A. – Defence Innovation Accelerator for the North Atlantic (acceleratorul NATO pentru inovare), Google for Startups, Romanian Tech Startups Association (ROTSA) și EIT Digital, cel mai mare ecosistem european de inovare digitală.
La eveniment vor participa fondatori de startup-uri si scaleup-uri care au dezvoltat produse cu utilizare dublă, atât comercială, cât și cu aplicabilitate în domeniul apărării, al rezilienței și al securității, investitori, reprezentanți ai unor instituții precum NATO, Ministerul Afacerilor Externe (MAE), D.I.A.N.A., EIT Digital sau EY.
Printre fondatorii care își vor prezenta soluțiile se numără:
- Konstantin Rangelov (Dronamics din Bulgaria);
- Cornel Amariei (dotLumen);
- Vlad Cazan (KFactory);
- George Bara (Zetta Critical);
- reprezentanți ai Arcanna AI.
Printre speakerii investitori sau din organizații se numără:
- Horia-Răzvan Botiș - Membru în Consiliul Director al NATO DIANA - Acceleratorul pentru Inovație în Apărare al NATO;
- Federico Menna - CEO EIT Digital;
- Valentin Ene din partea Ministerului Afacerilor Externe;
- Alina Urs - Manager Superior Securitate Cibernetică Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC);
- Cătălina Dodu - Partener al EY Romania;
- Octavian Roșu - Asociat la Kearney;
- Giuseppe Lacerenza - Partener Keen Venture Partners;
- Oleksandr Bulatnikov - Investor Presto Ventures.
„Am început colaborarea cu NATO și implicit acceleratorul DIANA anul trecut printr-un workshop în care fondatorii de soluții cu dublă utilizare puteau afla mai multe informații despre DIANA. Continuăm această colaborare prin Investors’ Day - evenimentul nostru de marcă prin care punem împreună investitori și antreprenori - pentru că misiunea noastră este de a susține startup-urile din Europa de Sud-Est să scaleze și să crească internațional în domenii de viitor alături de specialiști de top, iar un viitor pașnic este și va fi mereu un ideal”, a declarat Cristian Dascălu, Cofondator și Managing Partner al Techcelerator.
Evenimentul va include trei paneluri:
Primul panel va avea ca temă „Viitorul apărării și rezilienței în Europa de Est”, iar în cadrul acestuia oficiali NATO, MAE, DIANA, EIT Digital sau EY vor discuta despre cum inovația prin colaborare și parteneriatele public-private pot întări reziliența regiunii în contextul actual de securitate.
Al doilea panel va reuni reprezentanți ai fondurilor de investiții care vor discuta despre tehnologii inovatoare și evoluția capitalului în domeniul apărării, priorități strategice și inițiative precum DIANA, Fondul European de Investiții (EIF) și Agenția Europeană de Apărare (EFA) care accelerează inovarea în acest sector.
Cel de-al treilea panel va aduce în prim-plan startup-uri locale și din diaspora care dezvoltă soluții tehnologice pentru apărare, securitate cibernetică și protecția infrastructurilor critice. Discuțiile vor evidenția cum inovația românească contribuie la obiectivele NATO în domenii de vârf precum inteligența artificială și tehnologia dual-use, subliniind potențialul României de a deveni un jucător strategic în securitatea regională și globală.
Înscrieri în acceleratorul NATO
De asemenea, startup-urile care realizează soluții cu dublă utilizare se pot înscrie până pe 11 iulie în cadrul celei de-a treia ediții a DIANA (Defence Innovation Accelerator for the North Atlantic), programul NATO de accelerare a tehnologiilor avansate cu utilizare comercială, dar și cu aplicabilitate în domeniul apărării și al securității.
Cele 10 provocările propuse sunt: energie și stocare, tehnologii avansate de comunicare, medii electromagnetice contestate, reziliență umană și biotehnologii, infrastructură critică și logistică, operațiuni în medii extreme, operațiuni maritime, operațiuni spațiale rezistente, sisteme autonome și fără pilot, luarea deciziilor asistată de date.
Cei selectați se vor alătura primei faze a programului DIANA prin participarea la un program de accelerare de șase luni, începând din ianuarie 2026, devenind parte a cohortei de inovatori din 2026 a DIANA. Inovatorii primesc o finanțare de 100.000 EUR pentru a le permite să continue să își îmbunătățească soluția în timp ce participă la programul de accelerare.
Prin participarea la programul DIANA, aceștia vor accesa, de asemenea, o rețea de peste 180 de centre de testare din Europa și America de Nord pentru a întreprinde activități de testare, evaluare, validare și verificare.