Un studio românesc de jocuri video a primit o finanțare de tip seed de 120.000 euro din partea unui grup de investitori din cadrul Asociației TechAngels. Fondurile vor fi folosite pentru lansarea primului lor produs — jocul Interrogation.
Critique Gaming a fost fondată în anul 2016 de către Andrei Olaru, Marius Petcu și David Moscovici. Fondatorii au împreună experiență profesională și educațională în domenii ca economie, drept, diplomație, IT, programare, game design și training de public speaking și argumentare.
Reprezentanții startup-ului — format din membri cu vârsta medie de 25 de ani — susțin că au identificat nevoia de a dezvolta jocuri pentru gamerii adulți care au așteptări diferite în materie de jocuri față de cele pe care le aveau ca adolescenți acum 10-20 de ani.
Printre investitorii in startup-ul românesc se numără Dan Adamescu, Gabriel Iovu, Ionuț Taranu, Mălin Ștefănescu, Radu Atanasiu, Răzvan Căpățînă, lead investor fiind Auctus Capital.
Primul joc al startup-ului
Interrogation este un joc de investigație care abordează nuanțat o temă actuală: terorismul și extremismul politic contemporan. Jocul te pune în rolul unui investigator de top și în fața provocărilor reale, logistice, etice, politice și personale cu care se confruntă acesta.