Andrej Karpathy, fost membru fondator și cercetător la OpenAI, a plecat de la compania de inteligență artificială pentru a fonda un startup IA, care constă într-o platformă educațională cu asistenți de învățare, potrivit TechCrunch.
Eureka Labs este o platformă de educație, „nativă AI”, construită de la zero cu inteligența artificială în centru. Firma lucrează la asistenți cu AI care pot ghida studenții prin cursuri.
Firma vrea ca asistenții să lucreze împreună cu un profesor uman pentru a permite „oricui să învețe orice”, conform lui Karpathy, care a postat știrea pe X/Twitter. Profesorii ar proiecta în continuare materialele cursului, dar ar fi sprijiniți de acest asistent AI.
⚡️ Excited to share that I am starting an AI+Education company called Eureka Labs. The announcement:
--- We are Eureka Labs and we are building a new kind of school that is AI native.
How can we approach an ideal experience for learning something new? For example, in the case… pic.twitter.com/RHPkqdjB8R
— Andrej Karpathy (@karpathy) July 16, 2024
Primul produs al startup-ului ar urma să fie un curs universitar, numit LLM101n, care îi va ajuta pe studenți să își antreneze propriul lor sistem de inteligență artificială.
Materialele cursului acesta și al celor care vor urma vor fi disponibile online, iar startup-ul vrea să organizeze cohorte atât în mod fizic, cât și în online, cu persoane care vor parcurge împreună materialele, potrivit sursei citate.
Cine este Andrej Karpathy
Andrej Karpathy este un IT-ist canadian de origine slovacă. Acesta a absolvit facultatea de Informatică și Fizică de la Universitatea din Toronto, a făcut masterul la Universitatea din Columbia Britanică și mai apoi a obținut un doctorat la Stanford în anul 2015, concentrându-se pe intersecția dintre procesarea limbajului natural și vederea computerizată.
În același an, Karpathy a devenit unul dintre membrii fondatori ai OpenAI, în rolul de cercetător științific, până în anul 2017. Atunci, acesta a devenit directorul diviziei de inteligență artificială al companiei Tesla, unde a condus echipa de vedere computerizată a Tesla Autopilot.
A rămas director până în anul 2022, când a părăsit compania lui Elon Musk, dar în luna februarie 2023 a anunțat că s-a întors la OpenAI. Un an mai târziu, însă, a anunțat că a plecat, din nou, de la firma de inteligență artificială.
Pe lângă cariera sa, Karpathy conduce un curs online care îi ajută pe studenți să învețe să construiască rețele neuronale de la bază în cod și are un canal educațional de YouTube despre modele lingvistice și inteligență artificială.