Companiile și startup-urile din România pot accesa noi finanțări europene pentru dezvoltarea și testarea unor soluții digitale în sănătate, energie și mobilitate. Bugetul total al apelului SYSTEMEU este de 7,55 milioane EUR, iar finanțarea poate ajunge la 2,2 milioane EUR pentru un proiect. Aplicațiile pot fi depuse până pe 16 noiembrie 2026.
Apelul de Sprijin Financiar pentru Terțe Părți (FSTP) este derulat în cadrul proiectului european SYSTEMEU, cofinanțat prin programul Horizon Europe. Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) este partener în proiect alături de Municipiul Cluj-Napoca și Asociația Cluster de Educație C-EDU.
România participă la program la nivel național, astfel că pot intra în proiecte firme și alte organizații din orice județ, nu doar cele din regiunea Nord-Vest.
Pe lângă startup-uri și IMM-uri, apelul este deschis companiilor mari, universităților, organizațiilor de cercetare, autorităților publice, spitalelor și ONG-urilor. Aplicanții trebuie însă să formeze consorții cu parteneri din regiunile participante la SYSTEMEU. Celelalte teritorii eligibile sunt Bavaria, din Germania, regiunea Norte din Portugalia, Castilla y León din Spania și Cantonul Tuzla din Bosnia și Herțegovina.
Câți bani pot primi firmele
Bugetul total pus la dispoziție prin actualul apel este de 7,55 milioane EUR, din care urmează să fie finanțate între 5 și 8 proiecte interregionale.
Sunt prevăzute trei dimensiuni de proiecte. Cele mici pot ajunge la o finanțare de 750.000 EUR, cele medii la 1,1 milioane EUR, iar proiectele de tip „flagship” pot primi până la 2,2 milioane EUR.
Suma de 2,2 milioane EUR reprezintă, așadar, bugetul maxim al întregului proiect, împărțit între partenerii din consorțiu. O singură companie sau organizație poate primi maximum 600.000 EUR prin apelurile SYSTEMEU.
O companie poate participa chiar la mai multe propuneri, dacă acestea vizează provocări tehnologice diferite, însă plafonul cumulat al finanțării primite de aceeași entitate rămâne de 600.000 EUR.
Nu sunt finanțate simple idei: proiectele trebuie să aibă deja un prototip
Programul nu este destinat proiectelor aflate la nivel de idee sau cercetării de la zero.
Soluțiile propuse trebuie să se afle, la începutul proiectului, la cel puțin nivelul TRL 6 – tehnologie demonstrată într-un mediu relevant și să ajungă până la TRL 8 – sistem complet și calificat, după dezvoltare și testare în condiții operaționale.
Practic, apelul se adresează inclusiv startup-urilor și companiilor care au deja un produs sau un prototip funcțional și vor să îl testeze, valideze și apropie de utilizarea comercială.
Proiectele selectate vor avea o durată de 15-18 luni, iar implementarea este programată să înceapă în februarie-martie 2027.
Ce tipuri de proiecte digitale sunt finanțate
Apelul acoperă trei domenii.
În sănătate, pot fi finanțate soluții de digital health și medtech care digitalizează fluxurile clinice, serviciile medicale sau procesele de diagnostic și care utilizează tehnologii avansate pentru îmbunătățirea serviciilor medicale și a utilizării datelor.
În energie, apelul este deschis soluțiilor digitale, platformelor software, arhitecturilor de date și tehnologiilor de optimizare care pot contribui la dezvoltarea unor sisteme energetice descentralizate, curate, sigure și mai eficiente.
În mobilitate, sunt vizate sistemele inteligente de transport și logistică, inclusiv platforme software, soluții bazate pe date sau tehnologii integrate cu hardware pentru transport public, sisteme autonome, transport de mărfuri și lanțuri logistice.
O condiție importantă este caracterul interregional al proiectelor: finanțarea urmărește ca firmele și organizațiile din regiunile SYSTEMEU să dezvolte și să testeze împreună soluțiile.
Pentru formarea consorțiilor, SYSTEMEU pune la dispoziția aplicanților și instrumente de matchmaking pentru identificarea unor potențiali parteneri din celelalte regiuni participante.
Apelul a fost deschis pe 15 septembrie 2026, iar termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 16 noiembrie 2026, ora 17:00 CET.