În perioada 30 iunie - 31 iulie 2025, firmele turistice din localitatea harghiteană Praid vor putea depune cererile de finanțare pentru ajutoarele de max. 300.000 EUR fiecare, în cadrul schemei de minimis lansate ca urmare a inundațiilor care au afectat și salina din comună.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat apelul de proiecte pentru ajutoarele de minimis destinate antreprenorilor de la Praid.
Înscrierile se fac fizic, în perioada 30.06.2025, ora 10:00 - 31.07.2025, ora 17.00, în cadrul Schemei de ajutor de minimis destinate întreprinderilor din turism, inclusiv turism balnear și alimentație publică, afectate de inundații, la nivelul unității administrativ - teritoriale Praid, aprobată prin OMEDAT nr. 1434/2025.
Documentația va fi depusă la Registratura Centrului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja nr. 25, Târgu Mureș, în intervalul Luni-Joi: 8.30-17.00, Vineri: 8.30-14.30.
Centrul teritorial de la Târgu Mureș aparține de Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Turism Constanța.
(Descarcă de AICI Schema de minimis, cererea de finanțare și celelalte anexe necesare)
Așa cum am anunțat anterior pe StartupCafe.ro, pensiunile, unitățile balneare și alte firme turistice din localitatea harghiteană Praid, grav afectată de inundarea cunoscutei saline de acolo, vor putea obține ajutoare de minimis de maximum 300.000 EUR fiecare.
Bugetul „schemei Praid” este de 100 de milioane de lei, reprezentând credite de angajament, și 40 de milioane de lei credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025. Pentru exercițiul financiar aferent anului 2026, pentru plata contractelor încheiate în anul 2025, va fi solicitată Ministerului Finanțelor, diferența de 60 de milioane de lei, credite bugetare.
Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditelor de angajament sau bugetare alocate cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate.
Vor putea beneficia de măsurile de ajutor de minimis prevăzute în prezenta schemă, operatorii economici care îndeplinesc cumulativ, la data depunerii cererii de finanțare, următoarele condiții de eligibilitate:
- sunt întreprinderi înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990 (SRL, de exemplu) a Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri (SRL-D), a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale (II) și întreprinderile familiale (IF).
- sunt structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN Rev.3 5510, 5520, 5530, 5590, structuri de primire turistice cu funcțiuni de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN Rev.3 5611, 5622, 5630, structuri destinate turismului balnear conform codurilor CAEN Rev.3 9623. Activitățile sunt eligibile dacă sunt desfășurate în baza unor certificate de clasificare valabile, la data de 31 mai 2025, sau dețin autorizație de funcționare valabilă, emisă de autoritatea publică locală. Societățile cu activitate economică neactualizată conform CAEN Rev.3, respectiv cu activitate autorizată conform CAEN Rev.2, pot face dovada autorizării CAEN Rev.3 prin clarificări. Actualizarea activității din CAEN Rev. 2 în CAEN Rev. 3 se poate solicita aplicanților de către AIMMT prin scrisoare de clarificare. Beneficiarii care nu depun documentul informativ emis de ONRC privind actualizarea CAEN Rev. 3, ca urmare a solicitării de clarificări, vor fi respinși la finanțare.
- sunt înregistrați până la data de 31 mai 2025 la Oficiul Național al Registrului Comerțului și au sediul social sau puncte de lucru și desfășoară activitatea pentru care solicită finanțare pe teritoriul unității administrativ-teritoriale Praid;
- sunt întreprinderi mici sau mijlocii (au mai puțin de 250 de angajați).
- nu au datorii restante la bugetul general consolidat, la momentul verificării administrative și de eligibilitate, atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru, conform celor stabilite prin schema de ajutor de minimis.
Schema de sprijin are la bază HG 530/2025, adoptată de ja de Guvern și publicată în Monitorul Oficial.
Citește și:
Despăgubiri de până la 200.000 lei pentru firmele din Praid, afectate de inundații