75 milioane euro pentru firme românești, prin instrumente financiare susținute de UE Instrumentele financiare destinate firmelor și antreprenorilor, derulate în prezent prin programul JEREMIE al Comisiei Europene (CE) și Fondului European de de Investiții (FEI), vor putea funcționa și după anul 2022, printr-o hotărâre de guvern adoptată miercuri. Potrivit, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene prin noua HG a fost aprobat Acordul de modificare și reconfirmare a Acordului...
Fonduri UE de 50.000 EUR pentru tineri fermieri: Prelungire termen inscriere diaspora Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a prelungit termenul până la care românii din diaspora se pot înscrie la fondurile europene de câte 40.000 de euro sau 50.000 de euro pentru tineri fermieri. Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” dedicată celor din diaspora se prelungește până la...
Programul care nu a mai început: Statul a promis IMM-urilor câte 100.000 EUR să-și ia calculatoare Încă din 31 iulie, anul trecut, guvernul de atunci promitea firmelor mici și mijlocii fonduri europene de câte 30.000-100.000 de euro să-și cumpere calculatoare și alte echipamente IT. A trecut aproape 1 an, s-a schimbat guvernul și tot nu știm când va mai începe așa-numitul Program pentru digitalizarea IMM. Ce spun oficialii de la Fonduri...
Ministrul Năsui vrea să reia Măsura 3 din alte fonduri UE Măsura 3, prin care statul ar fi trebuit să acorde firmelor granturi de investiții de câte 50.000-200.000 de euro, blocată în prezent, ar urma să se reia, dar cu schimbarea surse de finanțare europeană. Inițial Măsura 3 era finanțată din Programul Operațional Comeptitivitate (POC) 2014-2020, dar acum Ministerul Economiei vrea să ia bani dintr-o altă...
Banca Transilvania are 70,64% acţionariat românesc Rezultatele Băncii Transilvania pe primele trei luni ale anului 2021 sunt încurajatoare şi un semn de relansare a economiei româneşti după provocările din 2020 – afirmă BT, care are 70,64% acţionariat românesc și peste 33.000 de acţionari români persoane fizice. Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la finalul primului trimestru la 110,9 miliarde lei,...
Măsura 2: Încetinesc plățile de ajutoare de stat pentru IMM Ritmul de plată la Măsura 2 din schema de ajutoare de stat COVID pentru IMM încetinește, odată ce bugetul disponibil se consumă, așa cum arată acum datele oficiale de la Ministerul Economiei. Un număr de 7255 de solicitanți și-au primit banii la Măsura 2 – granturi de capital de lucru de câte 2.000-150.000 de euro,...
IMM Invest 2021: Peste 10.000 de solicitanți înscriși Un numar de 10.006 IMM-uri s-au inscris pe platforma www.imminvest.ro, din care peste 8.200 IMM-uri au aplicat pentru IMM Invest, iar peste 1.700 IMM uri au aplicat pentru noul subprogram Agro IMMInvest, a informat, joi, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru MM (FNGCIMM) într-un comunicat transmis StartupCafe.ro. Suma totala solicitată de către cele 10.006...
Fonduri europene de până la 20.000 Euro pentru startup-uri IT Startup-urile IT din România și Republica Moldova care dezvoltă soluții blockchain sau DLT pot obține investiții de până la 20.000 de euro într-un accelerator finanțat din fonduri europene. În acceleratorul de afaceri BlockStart se pot înscrie startup-uri care dezvoltă tehnologii blockchain sau DLT (distributed ledger) și firme mici și mijlocii (IMM) care utilizează aceste...
Fonduri europene 2021: Competiție cu 350.000 euro pentru femei în antreprenoriat Româncele se pot înscrie la ediția 2021 a programului EU Prize for Women Innovators, organizat de Comisia Europeană, dedicat femeilor din antreprenoriat. Se oferă premii în valoare totală de 350.000 de euro. Se pun la bătaie 3 premii a câte 100.000 de euro la categoria „femei inovatoare” și un premiu de 50.000 de euro pentru o...
Nou fond de investiții de 250 milioane euro pentru companii IT europene Companiile europene axate pe afaceri pe internet vor putea obține noi finanțări din partea unui fond de investiții de 250 de milioane de euro, lansat miercuri în Germania și Olanda. Acesta este cel de-al treilea fond lansat de compania de investiții Endeit Capital, cu birouri la Hamburg și Amsterdam. Endeit Fund III va acorda runde...