Persoanele mai în vârstă au aceleaşi pretenţii de la un job ca milenialii. Ce aşteptări au de la angajatori cei de peste 55 de ani Chiar dacă datele arată că odată cu înaintarea în vârstă angajaţii sunt tot mai puţin dispuşi să îşi schimbe jobul, un studiu realizat de Culture Amp şi citat de BusinessInsider, arată că şi cei cu vârsta de peste 55 de ani au aceleaşi aşteptări de la firmele pentru care lucrează ca cei din generaţia Millennials....
Valoarea fuziunilor şi achiziţiilor din România, în scădere. Cea mai mare tranzacţie din acest an – un startup românesc Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a atins valoarea de 258 milioane de euro în primele trei luni ale acestui an, cu 35,66% mai puţin decât cele 401 milioane de euro din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate luni de firma de consultanţă şi audit Deloitte România, citate de News.ro. În cazul...
Mic dicționar de venture capital. Cum implementăm visul american în industria tech din România Ideea acestui articol a venit ca urmare a evenimentului „Venture Capital Industry in Romania – Straight Talks” organizat de DLA Piper în parteneriat cu Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS). Unul din obiectivele evenimentului a fost să oferim o imagine comparativă – Romania vs Statele Unite ale Americii (SUA) – asupra unor...
Volumul tranzacțiilor de bitcoin a atins un nivel record. Valoarea criptomonedei a crescut cu 15% Volumul tranzacțiilor de bitcoin a atins un nivel record ieri, iar cotația monedei digitale a crescut cu peste 15%, ajungând la 8000 de dolari pentru prima dată în ultimele două săptămâni. Cotația criptomonedei s-a mutat de la mai puțin de 7000 de dolari pe unitate la peste 8 000 de dolari, iar într-o perioadă de...
Cum poți lua credit 5000 de euro printr-o simplă aplicare online Persoanele fizice pot obține până la 5.000 de euro, suma echivalentă în lei, în maxim o zi de la aplicarea online. Aceastea au posibilitatea să-şi creeze un spațiu personalizat în care au la dispoziție simulatorul de credite şi detalii despre statusul aplicației de credit. Banca Transilvania lansează Creditul Online care este destinat finanțării proiectelor personale....
Startup-ul Revolut care permite transferul de bani și bitcoin ar putea deveni unicorn Revolut, un start-up fintech din Marea Britanie care permite utilizatorilor să transfere bani în diferite valute și criptomonede (bitcoin, Ether și Litecoin), ar putea deveni unicorn, ajungând să fie evaluat la 1,4 miliarde de dolari, în urma unei noi runde de finanțare. Startup-ul britanic a fost creat în anul 2015 de Nikolay Storonsky și Vlad...
După listarea la bursă, Spotify cumpără un alt start-up pentru a se asigura că artiștii sunt plătiți pentru muzica lor La scurt timp după ce Spotify s-a listat oficial la bursa din New York, compania de audio-streaming a achiziționat încă un start-up din industria muzicală, care ar putea ajuta compania suedeză să-și rezolve una dintre cele mai mari probleme — licențierea muzicii. Spotify a cumpărat startup-ul Loudr din San Francisco, care permite utilizatorilor și companiilor...
Premiu de 30 000 euro: competiție pentru startup-urile din domeniul energiei Start-up-urile românești care dezvoltă soluții din sectorul energetic și pentru protecția mediului, dar și din domenii precum mobilitatea, securitatea informatică și smart city pot câștigă 30.000 de euro într-o competiție la nivel european sau premiul cel mare oferit de un acclerator. Competiția PowerUp este dedicată start-up-urilor cu soluții din domeniul energiei sau pentru protecția mediului. Start-up-urile românești...
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) cere Parlamentului şi Guvernului să clarifice situaţia transferului contribuţiilor sociale Investitorii străini atrag atenția că, în acest moment, angajatorii nu înțeleg de ce procesul de adoptare prin lege a ordonanței de urgență care reglementează transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat nu este finalizat. FIC solicită explicații prin intermediul unei scrisorii adresate Guvernului și Parlamentului. „În data de 31 octombrie 2017, FIC a transmis...
Un tânăr a renunțat la job și acum vinde online filtre de apă de 150 000 euro pe an De meserie agent de vânzări, un tânăr din Maramureș s-a hotărât să-și încerce norocul în online. Cu o investiție de 900 de dolari și un site făcut pe genunchi de un amic și-a făcut un magazin online prin care vinde filtre de apă. După trei ani de activitate firma sa a fost la un pas de faliment dar a...