Statul care interzice parolele de tipul “12345” sau “admin” Parole implicite slabe, precum „admin” sau „12345”, nu vor mai putea fi folosite de producătorii de electronice începând cu anul 2020 în California. O nouă lege stabileşte standarde de securitate mai ridicate în statul american, potrivit BBC, citat de Mediafax. Fiecare dispozitiv electronic care va fi vândut în California va trebui să primească o parolă unică...
Valoarea fuziunilor şi achiziţiilor din România, în creştere. Cele mai mari tranzacţii Piața de fuziuni și achiziții din România a avut o vară fierbinte în trimestrul al treilea, cu tranzacții a căror valoare anunțată a fost de 809 milioane de euro în total, mai mult decât dublu față de cele 391 de milioane de euro din trimestrul al doilea, potrivit Deloitte. Printre cele mai mari tranzacţii: UiPath...
Softvision, firmă IT înfiinţată la Cluj, a fost cumpărată de o companie americană cu peste jumătate de miliard de dolari Softvision, companie înfiinţată în urmă cu 20 ani la Cluj Napoca, cu filiale în Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Baia Mare, dar şi în SUA (Silicon Valley şi Las Vegas), a fost cumpărată de americanii de la Cognizant. Valoarea tranzacţiei este de circa 550 de milioane de dolari, potrivit Reuters. „Este un pas spectaculos în istoria Softvision,...
Laborator de tehnologii cloud, deschis la Universitatea de Vest Timișoara cu sprijinul Microsoft Microsoft lansează în cadrul Universității de Vest din Timișoara primul laborator în cloud din România oferind astfel studenților, profesorilor și cercetătorilor din Universitate acces la resurse computaționale și putere de calcul nelimitate. Utilizatorii laboratorului au acces la infrastructuri virtuale scalabile în funcție de proiectul la care lucrează, de la 1 procesor la putere de calcul...
Studiu: Netflix consumă 15% din traficul global de internet. Cât consumă YouTube Nu este greu de înțeles de ce serviciile de streaming câștigă teren în mod constant. Acum câțiva ani, dacă doreai să vizionezi un film online, trebuia să plătiești pentru acest lucru în avans, și dacă nu-ți plăcea, rămânea problema ta. Serviciile de streaming din ziua de azi permit utilizatorilor să vizioneze orice film sau emisiune...
Apple, Amazon şi multe alte companii americane, ţinta spionajului chinez – investigaţie Bloomberg Cele mai valoroase companii IT din lume, Apple şi Amazon se numără printre cel 30 de companii americane atacate de spioni din China prin infiltrarea în anumite componente hardware folosite de acestea a unor microchipuri cu scopul de a le controla datele, arată o investigaţie realizată de publicaţia americană Bloomberg. Aceste chipuri ajungeau în companiile...
1 angajat român din 3 ar munci și „la negru” pentru un plus de bani „în mână”, cu scăderea costului pentru patron (studiu) În Româna, unu din trei angajați ar fi dispus să accepte ca patronul să-l plătească în parte legal, pe contractul de muncă, și în parte „la negru”, dacă lucrătorul ar obține astfel mai mulți bani „în mână”, chiar dacă venitul întreg, cu tot cu impozit și contribuții sociale, iar scădea. Asta rezultă dintr-o cercetare realizată...
Delphi Technologies deschide un centru în București şi caută specialiști IT Delphi Technologies, unul dintre liderii pieței de furnizori pentru soluții avansate de propulsie pentru producătorii de autovehicule a deschis primul centru IT, global multidisciplinar, la București şi face angajări. În noul centru vor lucra 150 de persoane, anunţă compania. Ce fel de specialişti caută. Noul punct de lucru va furniza servicii de tehnologia informației pentru...
Un sfert dintre angajatori caută să recruteze studenți – studiu Unu din patru angajatori români intenționează să recruteze studenți în perioada octombrie-decembrie 2018, arată un studiu BestJobs. Totuşi, ei nu sunt dispuşi să le ofere studenţilor un program flexibil pentru cei care vor să îşi continue studiile, dar vor să le dea salarii la fel de mari ca ale celor cu studiile finalizate. În prezent,...
Produsele de contrabandă şi contrafăcute distrug comerţul tradiţional din România – studiu Mediul economic din țara noastră este puternic afectat de traficul ilicit de mărfuri. Peste jumătate dintre comercianţii români sunt de părere că vânzările de mărfuri de contrabandă sau contrafăcute au contribuit la încetarea activității lor. În plus, 2 din 10 retaileri declară că cifra lor de afaceri ar fi dublă, dacă nu ar exista fenomenul...