Românii continuă să amâne reîntoarcerea la muncă în străinătate. Câţi au aplicat pentru joburile din afară şi cele mai căutate ţări Dacă în ceea ce privește numărul de aplicări pentru joburile din România luna iulie a adus un nou record istoric, pentru locurile de muncă din afara țării numărul de aplicări continuă să scadă, potrivit eJobs. Astfel, luna trecută, au fost înregistrate aproximativ 23.000 de aplicări pentru joburile din străinătate, mai puțin față de luna precedentă,...
Ce s-a întâmplat cu vânzările magazinelor online în perioada de criză. Cine a avut de câştigat şi cine a pierdut Sunt afaceri care şi-au crescut vânzările în onlilne şi cu peste 1000% în perioada de criză provocată de COVID. Am vorbit cu o specialistă în eCommerce pentru a vedea cum au reuşit aceste businessuri şi ce trebuie să facă cei care n-au ştiut cum să se folosească de online în toată perioada de criză şi...
Airbnb a început oficial procedura de listare la bursă Platforma americană de închieriri de locuințe în regim hotelier Airbnb, folosită și de gazde și turiști din România, a început oficial procedura prin care urmează să se listeze la bursă. Airbnb a anunțat miercuri că a completat formularul S-1 la Comisia americană de valori mobiliare și burse (SEC), „în legătură cu o propunere de ofertă...
Tot mai mulți antreprenori își verifică partenerii de afaceri, pe Termene.ro, pentru reducerea riscurilor Tot mai mulți antreprenori români verifică și monitoriează activitatea partenerilor și a potențialilor partneri de afaceri: instrumentul de business intelligence Termene.ro a avut o creștere de venituri notabilă în prima jumătate a anului 2020, o perioadă marcată de blocaj și restrângeri de activitate în toată economia națională. Termene.ro, platforma care oferă informații actualizate în timp...
România are cea mai mică pondere de angajați care au trecut la telemuncă dintre ţările UE. Cei mai căutați candidați pentru joburile remote – studiu Pentru România, cele mai recente date arată că doar 0,8% din forța de muncă ocupată din ţară muncea, de obicei, de acasă, în 2019, reprezentând aproximativ 45.000 de angajați. Cu aceste cifre, România este pe ultimul loc între statele Uniunii Europene în ceea ce privește rata de penetrare a regimului de muncă remote, arată o...
Un startup românesc lansează un proiect turistic prin care creează o rețea de case de vacanță sub forma unor Kub-uri din lemn Un proiect turistic care aduce în România un nou concept, întâlnit frecvent în țările nordice este Rentakub, ce creează o rețea de case de vacanță sub forma unor Kub-uri din lemn, pentru închiriat la nivel național. În acest moment sunt prezente case de vacanță ce fac parte din rețeaua Rentakub în Bacău, Băile Felix, Râșnov,...
SpaceX a obținut o nouă investiție, de 1,9 miliarde de dolari Compania de explorări spațiale SpaceX, condusă de miliardarul Elon Musk, a obținut o nouă investiție, de 1,9 miliarde de dolari, potrivit unui document prezentat marți de Reuters. Informația apare într-o raportare făcută de companie la Comisia americană pentru valori mobiliare și burse (SEC), dar nu se precizează și cine a participat la runda de investiții....
Barometru: Vara pare să fie un sezon bun pentru IMM-urile româneşti Vara pare să fie un sezon roditor pentru IMM-urile locale, ce continuă să mențină trendul ascendent al cifrei de afaceri de la o lună la alta. Astfel, potrivit Barometrului SmartBill, la finalul lunii iulie creșterea înregistrată de companiile mici și mijlocii a fost de 10,67%, comparativ cu prima lună de vară. Practic, este cea de-a...
Protest al patronilor de restaurante: Vânzarea la terase va fi întreruptă miercuri, timp de o oră Membrii organizației patronale HORA din industria ospitalității anunță că își vor suspenda activitatea miercuri, timp de o oră, în semn de protest față de măsurile adoptate de Guvern, transmite Mediafax. Reprezentanţii Organizaţiei Patronale HORA anunţă organizarea unui protesc paşnic, prin suspendarea activităţii. Protestul va avea loc miercuri, între orele 17.00- 18.00 şi vor participa toţi...
Ungurii pot câștiga bani din evenimente pe Facebook Vecinii unguri care au mici afaceri pot câștiga bani din evenimente online, pe Facebook, cu ajutorul unei noi funcții introduse de gigantul social media în 20 de țări, printre care nu se află însă și România. Diverse cursuri de dans, fitness, gastronomie sau workshop-uri de design ori contabilitate – acestea sunt câteva exemple de evenimente...