BT anunță operațiuni cu lei moldovenești, în numerar, în 6 orașe din România La sediile Băncii Transilvania din Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Botoşani şi Timişoara – în total, 150 de sucursale şi agenții – se pot efectua de acum înainte următoarele operațiuni cu numerar în lei moldoveneşti: schimb valutar la casa de schimb, retrageri şi depuneri de bani – a anunțat joi BT, într-un comuncat remis StartupCafe.ro. ...
Noile case de marcat 2018: O nouă amânare de termen ar putea fi dată firmelor mici Al doilea partid de la putere, ALDE, cere Guvernului o nouă amânare a termenului până la care firmele mici și mijlocii să fie obligate să treacă la casele de marcat cu jurnal electronic. „Solicităm Guvernului României să prelungească termenul prin care s-a instituit obligativitatea pentru întreprinderile mici şi mijlocii să înlocuiască casele de marcat cu...
Peste 3 milioane de produse posibil fake au fost confiscate în România, într-un an Peste 3 milioane de produse suspecte a fi contrafăcute au fost confiscate în România, la frontieră, în anul 2017, de către autoritățile naționale, țara noastră fiind pe locul al treilea în Uniunea Europeană din acest punct de vedere, relevă un raport emis joi de Comisia Europeană. Astfel, cazurile din România însumează aproape 10% din bunurile...
ANAF: Cum îți iei numărul unic de identificare a casei de marcat în 3 minute Magazinele și celelalte firme care sunt obligate să treacă anul acesta la casele de marcat cu jurnal electronic pot să obțină online numărul unic de identificare a acestor aparate, iar această operațiune durează maximum 3 minute, susține joi Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat remis StartupCafe.ro. Ce spune ANAF: Documentele necesare solicitării și...
Magazinul online Elefant.ro a atras 1,6 milioane de euro, finanțare din obligațiuni Magazinul online Elefant.ro, foarte popular mai ales pe segmentul de cărți, a atras o finanțare de 7,65 milioane de lei (peste 1,6 milioane de euro) prin obligațiunile pe care le-a emis, a informat, joi, compania de intermediere a ofertei. Conform Tradeville, oferta de obligațiuni emise de Elefant Online SA „a fost încheiată cu succes, fiind...
Start-Up Nation: Modificare de ultim moment la ediția 2017 Ministerul pentru Mediul de Afaceri a modificat schema de finanțare Start-Up Nation, ediția 2017, pe finalul perioadei de implementare, pentru decontarea unor cheltuieli, potrivit unui ordin de ministru publicat miercuri în Monitorul Oficial. „Cheltuielile reprezentând salarii, chirii și utilități aferente ultimei luni de implementare sunt acceptate la depunerea decontului pentru întreaga lună, cu condiția achitării...
Nou serviciu de recrutare de personal, de la LinkedIn, cu geolocalizare Platforma de cariere și joburi LinkedIn a anunțat marți lansarea Talent Insights, un instrument de analiză pentru firmele care caută talente, care are, printre altele, o funcție de geolocalizare. „Anul trecut, am anunțat că lucram la o nouă soluție de analiză a talentelor, numită LinkedIn Talent Insights – un instrument care vă va ajuta să...
Nouă licență IBM open source pentru detectarea erorilor în inteligența artificială IBM Research, divizia de cercetare-dezvoltare, a gigantului american IT, va lansa sub licență open source un set de instrumente de detectare și reducere a erorilor în sistemele de inteligență artificală (AI), furnizând instrumentele și know-how-ul necesare pentru a încuraja colaborarea globală în abordarea erorilor din sistemele AI, a informat, marți IBM, într-un comunicat remis StartupCafe.ro....
Fonduri europene 2018: Se pregătesc 23 milioane Euro pentru angajarea persoanelor cu dizabilități în firmele din România Firmele din România și alți angajatori vor putea primi subvenții pentru a angaja persoane cu dizabilități, într-o nouă linie de finanțare din fonduri europene, aflată în pregătire, în valoare de 23,5 milioane de euro, susținută de Politica de Coeziune a Uniunii Europene. Ministerul Fondurilor Europene a scos în dezbatere publică, o propunere de Ghid al...
Sala Polivalentă din Cluj, brand-uită BTarena Sala Polivalentă din Cluj-Napoca se va numi BTarena, în baza unui parteneriat între Banca Transilvania şi Primăria municipiului, a informat BT, într-un comunicat remis StartupCafe.ro. Sala Polivalentă de la Cluj-Napoca, este un magnet pentru marile evenimente sportive și artistice din România. În doar patru ani, sala multifuncțională de 10.000 de locuri a găzduit manifestări sportive...