Premierul Orban, despre ajutoarele pentru IMM, PFA, ONG: „Cel târziu la 1 octombrie trebuie să dăm drumul” Cele 3 măsuri de sprijin în valoare totală de 1 miliard de euro urmează să fie deschise eșalonat pentru aplicații, începând cu măsura 1 – microgranturi de 2000 de euro, a declarat, joi seara, în ședința de guvern, secretarul de stat din Ministerul Economiei Daniela Nicolescu. Între timp, în Parlament, modificările la grila de punctaj...
Ajutoarele pentru PFA, IMM, ONG: Noua formă a procedurii, cu anumite restricții la achiziții Ministerul Economiei a publicat joi o nouă formă a procedurii pentru Măsura 1 – granturi de 2.000 de euro pentru IMM, PFA, ONG și cabinete medicale individuale, cu unele modificări față de proiectul inițial. Noul text nu mai poartă titulatura de „proiect de procedură”, ci este numit direct „procedură”, rezultând din analiza în urma propunerilor...
Fondatorul Spotify anunță că va investi 1 miliard de euro în startup-uri tech europene Miliardarul suedez Daniel Ek, fondator și CEO al aplicației Spotify, a anunțat joi că, în următorii 10 ani, va investi 1 miliard de euro, din averea sa, în startup-uri europene care dezvoltă tehnologii uimitoare, pentru ca Europa să ajungă din urmă SUA în privința companiilor tech. „Cu toții știm că una dintre cele mai mari...
UE vrea să actualizeze legislația serviciilor financiare pentru introducerea tehnologiilor digitale ca blockchain și inteligența artificială Comisia Europeană a adoptat joi un nou pachet privind finanțele digitale, care include strategia privind finanțele digitale și strategia privind plățile de mică valoare, precum și propuneri legislative privind criptoactivele și reziliența digitală. Pachetul ar urma să stimuleze competitivitatea și inovarea europeană în sectorul financiar, creând astfel condițiile necesare pentru ca Europa să devină un...
Noi fonduri europene, de 150 milioane Euro, pentru fermieri. Ghidul solicitantului Fermierii afectați de croza COVID-19 pot obține noi ajutoare, în valoare totală de 150 de milioane de euro, din fonduri europene, printr-o linie de finanțare pentru care s-a anunțat perioada de depunere a cererilor. Potrivit unui anunț al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), fermierii vor putea depune cererile de finanțare în peripada...
Ajutoarele de 1 miliard Euro pentru IMM, PFA, ONG: 7 bănci, admise ca partenere de implementare Șapte bănci, între care Banca Transilvania, BCR și CEC, au fost admise ca partenere pentru implementarea celor 3 măsuri de ajutoare de stat pentru IMM, ONG, PFA și cabinete medicale, în valoare totală de 1 miliard de euro, pentru redresarea din criza COVID-19, a anunțat, miercuri, Ministerul Economiei. Cele 7 bănci admise ca parteneri de...
Împrumuturi de 100 miliarde Euro pentru statele UE – instrumentul SURE a fost activat Statele membre UE, inclusiv România, vor beneficia de împrumuturi în valoare totală de până la 100 de miliarde de euro, în condiții avantajoase, prin instrumentul SURE, pentru plata șomajului tehnic al angajaților și PFA-urilor, precum și alte scheme de sprijin al job-urilor din economie, afectate de criza COVID-19. Instrumentul SURE a fost activat, a anunțat,...
Ajutoarele de 1 miliard Euro. Manageri de companii: Se preconizează o perioadă de doar 10 zile pentru aplicarea la granturi Se preconizează că firmele, PFA și ceilalți potențiali beneficiari vor avea la dispoziție doar 10 zile pentru a cere ajutoarele în valoare totală de 1 miliard de euro pentru ieșirea din criza COVID-19, atrag atenția, marți, managerii de companii românești și străine membri ai Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), care solicită astfel Guvernului prelungirea perioadei...
Noi finanțări de 500.000-2,5 milioane euro pentru startup-uri IT europene, de la investitori în Revolut, Delivery Hero, Brainly Startup-urile IT europene vor putea obține noi finanțări de capital de risc de câte 500.000-2,5 milioane de euro printr-un fond de investiții lansat, marți, de Point Nine Capital, firmă de investiții care a mai acordat finanțări unor startup-uri de succes, ca Revolut, Delivery Hero, Brainly sau DocPlanner. Acesta este cel de-al cincilea fond de investiții...
Super-achiziție în gaming, 7,5 miliarde dolari: Microsoft cumpără publisher-ul jocurilor Elder Scrolls, Doom și Wolfenstein Microsoft și-a anunțat, luni, planurile de a achiziționa compania ZeniMax Media, cu tot cu subsidiara sa Bethesda Softworks, unul dintre cei mai mari publisheri de jocuri video din lume, cunoscut pentru the Elder Scrolls, Fallout și versiuni mai recente ale francizelor Doom și Wolfenstein. Suma tranzacției ar urma să se ridice la 7,5 miliarde de...