Revolut mai ia 80 milioane dolari finanțare Aplicația de gestionare a finanțelor personale Revolut, folosită intens și în România, a obținut, vineri, încă 80 de milioane de dolari, investiții pentru dezvoltare, conform TechCrunch.com. Noua finanțare private equity vine de la TSG Consumer Partners, un fond de investiții american. Aceasta este o extensie a rundei de investiții de serie D de 500 de...
Fonduri pentru firme: Câte 30.000 Euro pentru hoteluri, să-și pună stații de încărcare a mașinilor electrice și panouri solare Noi fonduri nerambursabile vor fi disponibile pentru firme: hotelurile vor putea accesa bani de la stat să-și monteze panouri solare pentru producerea de energie regenerabilă, precum și stații de încărcare a mașinilor electrice, granturi de câte 30.000 de euro urmând să fie acordate. „Avem 100 de milioane de euro din Fondul de Mediu cu destinația...
Fondurile europene de 1 miliard euro pentru firme: Când se va lansa aplicația electronică de înscriere Apar noi informații despre fondurile europene de 1 miliard de euro pentru PFA, microîntreprinderi și firme mici și mijlocii (IMM): ministrul Economiei a anunțat vineri, într-un interviu la HotNews.ro, când ar putea fi lansată aplicația electronică de înscrieri și modalitatea de acordare a ajutoarelor care ar urma să ajungă la circa 100.000 de afaceri. Vorbim...
Patroni de restaurante: Și clienții sunt responsabili, pedepsele nu pot fi îndreptate doar asupra antreprenorilor HoReCa O serie de patroni din domeniul restaurantelor și al turismului fac apel la clienți, atrăgându-le atenția că și ei sunt responsabili pentru respectarea regulilor de prevenire a combaterii pandemiei de coronavirus COVID-19. Patronii reuniți în Alianța pentru Turism (APT) mai spun, într-o scrisoare către premierul Ludovic Orban, că și afacerile din alte domenii sunt cel...
Cum funcționează IMM Factor, un nou program cu garanții de stat pentru firme Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din România vor putea beneficia de IMM Factor, un nou program cu garanții de stat agreat de Guvern, prin care societățile își vor putea primi imediat 80% din valoarea facturilor la termen. Facturajul sau factoring-ul este un serviciu bancar folosit deja și în România, prin care o firmă...
1,13 miliarde Euro, fonduri europene care urmează să ajungă la IMM-uri, să-și achiziționeze, echipamente, utilaje și servicii B2B O serie de microîntreprinderi și firme mici și mijlocii (IMM) vor putea obține fonduri europene totale de 1,13 miliarde de euro pentru a-și achiziona echipamente, utilaje și servicii pentru business (B2B), în perioada următoare, potrivit unui memorandum prin care Guvernul și-a exprimat intenția de a face anumte suplimentri de fonduri în axa IMM din Programul...
Decacornul româno-american UiPath plănuiește listarea la bursă în anul 2021 Compania IT româno-americană UiPath, evaluată recent la 10,2 miliarde de dolari, plănuiește să se listeze la bursă anul viitor, a declarat, miercuri, la CNN, fondatorul „decacornului”, Daniel Dines. „Aveam planuri pentru listarea la bursă încă de dinainte de COVID, dar ne-am făcut o promisiune că vom aplica pentru IPO doar atunci când vom fi pe...
Trei studenți au primit 20.000 de lei să amenajeze o grădină de legume în București Trei studenți români au fost premiați de olandezi cu 20.000 de lei pentru un proiect prin care tinerii vor să construiască o grădină urbană de legume și fructe într-un campus universitar din București. Marius Constantin, Georgiana Strat și Mădălina Deaconu, studenți la ASE București, vor să construiască grădina urbană ȋn campusul universitar „Moxa” și să...
Ministrul român al economiei a afirmat, în presa americană, că guvernul injectează peste 2,5 miliarde Euro în IMM-uri Ministrul român al Economiei, Virgil Popescu, le-a spus jurnaliștilor rețelei media americane Bloomberg că guvernul de la București „injectează mai mult de 2,5 miliarde de euro în susținerea firmelor mici și mijlocii (IMM)”, în urma situației provocate de epidemia de coronavirus COVID-19. „Ca răspuns, guvernul crește cheltuielile – se așteaptă la o majorare a deficitului...
Nou fond de 443 milioane Euro pentru firme IT europene Startup-urile europene de tehnologie, aflate în fază de creștere, vor putea obține noi finanțări de capital de risc, de la un fond de investiții în valoare de 443 de milioane de euro, lansat miercuri. Fondul One Peak Growth II, lansat de firma de venture capital londoneză cu același nume, caută firme aflate în fază de...