Pierderile UiPath au crescut de 5,6 ori într-un an, în ciuda majorării veniturilor Compania româno-americană UiPath, prima firmă fondată în România care a ajuns să se listeze pe Bursa de la New York, și-a publicat rezultatele financiare pe ultimul său an fiscal, fondatorul Daniel Dines precizând că firma și-a întrerupt activitatea din Rusia, pe fondul războiului din Ucraina. Anul fiscal 2022 al UiPath este cuprins între 1 februarie...
Acțiunea 4.1.1-POC: Cum pot fi modificate/ relocate/ închise conturile din IMM Recover Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu a mai anunțat când va deschide până la urmă apelul de proiecte 4.1.1-POC, în valoare de 358 milioane de euro, dar joi a dat o informare cu privire la procedura de modificare a conturilor înregistrate, în trecut, de persoanele juridice în platforma IMM Recover. MIPE informează reprezentanții legali ai...
25 milioane EUR, nou fond de investiții românesc, pentru firme mici și mijlocii Firmele mici și mijlocii din România, care vor să se listeze pe piața AeRO a Bursei de Valori București, vor putea obține investiții de câte 500.000-2,5 milioane de euro, printr-un nou fond, de 25 de milioane de euro, lansat oficial joi, de Impetum Group. Noul fond de investiții, denumit Agista, se concentrează pe piața AeRO,...
Măsura 2: Aproximativ 3.330 de beneficiari nu și-au îndeplinit toate obligațiile din contractul de finanțare (MAT) Aproxmativ 3.330 de beneficiari ai Măsurii 2 nu și-au îndeplinit în întregime obligațiile din contract, avertizează, joi, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT). Una dintre obligațiile celor care obțin granturi de 2.000-150.000 euro la Măsura 2 și microgranturi de 2.000 de euro la Măsura 1 este aceea de a depune la finalul proiectului un raport de...
Câți mineri de criptomonede se estimează că sunt în România O platformă românească de schimb de criptomonede estimează că în România ar fi aproximativ 10.000 de persoane fizice și juridice care au activități ca mineri crypto. În limba română, lumea a tradus englezescul mining prin a mina, deși nu prea are sens. Pe românește, a mina înseamnă practic a pune mine, explozibili sau a săpa,...
Fonduri UE: S-a lansat platforma online de depunere a proiectelor PNRR Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene a lansat, joi, platforma pentru depunerea proiectelor de investiții finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Rezilență. Platforma poate fi accesată la următorul link: https://proiecte.pnrr.gov.ro Pentru depunerea proiectelor în cadrul apelurilor deschise, aplicanții își vor crea cont în platformă și, ulterior, vor putea completa toate informațiile necesare în vederea...
TOP domenii în care își plasează banii investitorii de la Bursa de Valori București Un studiu românesc efectuat în rândul investitorilor de la Bursa de Valori București relevă principalele domenii în care aceștia își plasează banii, în speranța că vor avea cele mai bune câștiguri. Studiul realizat de companiile Cornerstone Communications și MIA Marketing, transmis joi StartupCafe.ro, arată următoarele: Cele mai multe investiții sunt realizate în sectoarele de energie/utilități...
Miza de 32 miliarde EUR: România nu a semnat nici până acum Acordul de parteneriat pentru a atrage fondurile UE din Cadrul financiar 2021-2027 Pentru a putea atrage fonduri europene din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, inclusiv pentru antreprenori, România trebuie să aibă aprobate o serie de documente programatice, inclusiv Acordul de parteneriat cu Comisia Europeană, dar acesta nu a fost semnat nici până în ziua de azi, 30 martie 2022. Politicienii români au vorbit foarte mult despre Planul Național...
Startup-urile românești pot obține finanțări de până la 300.000 EUR la Viena Un accelerator de afaceri din Viena invită startup-urile și firmele scale-up românești, care dezvoltă inovații în domeniul producției, să se înscrie în programul său, pentru șansa de a primi acces la un flux de investiții de până la 300.000 de euro, cu sprijinul Uniunii Europene. Antreprenorii români eligibili se pot înscrie AICI, până pe data...
Măsurile 1 și 2: Iertarea beneficiarilor care au omis raportul de progres a ajuns pe masa președintelui Iohannis Președintele Iohannis mai trebuie să promulge legea și să o publice în Monitorul Oficial, pentru a fi iertați de retragerea granturilor beneficiarii Măsurilor 1 și 2 care au omis să depună raportale de progres din proiecte, în anumite condiții. Parlamentarii s-au mișcat destul de repede cu modificarea Ordonanței de urgență 130/2020. Senatorii au introdus amendamentele...