Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) anunță înscrierile pentru Bursele ANIS, ediția a 8-a, program dedicat cadrelor didactice tinere din mediul universitar, care aduc în predare tehnologii emergente și metode noi de învățare, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Companiile din industria IT vor oferi, prin ANIS, 25 de granturi a câte 5.000 EUR pentru tinerii universitari, cel mai mare număr de burse din istoria programului, susține asociația.
„România se află pe locul 39 în clasamentul global al inovației și printre ultimele state din UE la capitolul competențe digitale, arată Digital Decade Report România 2025. Procentul celor cu competențe digitale de bază este mult sub media europeană, iar adoptarea tehnologiilor emergente în educație rămâne timidă. Viitorul însă depinde de cei care pot transforma sala de curs într-un laborator de inovație. Bursele ANIS 2025 marchează angajamentul nostru constant de a investi în viitorul educației și al tehnologiei în România. Susținând cadrele didactice tinere care inovează în predare, contribuim la formarea unei noi generații de profesioniști în IT”, declară Corina Vasile, Director Executiv ANIS.
Înscrierile se desfășoară în perioada 1 – 23 septembrie 2025 și se pot realiza prin transmiterea dosarului complet pe adresa burse@anis.ro. Regulamentul programului este disponibil AICI, iar formularul de înscriere este disponibil AICI.
În program, pot aplica lectorii universitari, asistenții și doctoranzii de până în 40 de ani, care în anul universitar 2025–2026 predau discipline ce includ tehnologii precum Big Data, AI/Machine Learning, IoT, Cloud, Cybersecurity, Quantum Computing, Healthtech sau proiecte din categoria Tech for All, menite să aducă tehnologia în facultăți non-IT.
Proiectele pot fi complet noi sau actualizate semnificativ (minimum 50% în ultimul an, ori 60% în ultimii doi ani). După evaluarea aplicațiilor și interviurile cu comitetul de selecție, câștigătorii vor fi anunțați pe 12 noiembrie, în cadrul Galei „Bursele ANIS”.
Bursele vor fi acordate proiectelor care îndeplinesc cel mai bine criteriile de evaluare, juriul urmărind să premieze excelența și inovația, explică asociația patronală.
De la debut, programul a sprijinit 82 de proiecte didactice, oferind 410.000 EUR cadrelor universitare din 21 de centre universitare. Multe dintre acestea au generat parteneriate de cercetare și dezvoltare între mediul academic și companii private.