În contextul implementării sistemelor informatice SNI și TSDPN, Autoritatea Vamală Română informează că, începând cu data de 30 iulie 2025, ora 12:00, sistemul RCDPS nu va mai fi disponibil pentru depunerea declarațiilor vamale de import.
Sistemul DVSRD va deveni temporar indisponibil începând cu 30 iulie, ora 18:00, urmând să redevină funcțional în dimineața zilei de 1 august 2025, ora 10:00, a precizat autoritatea, într-un comunicat transmis, marți, comunității antreprenoriale StartupCafe.ro.
Sistemele SNI și TSDPN vor deveni obligatorii în toate birourile vamale începând cu 1 august 2025, ora 12:00.
În perioada de întrerupere a serviciilor informatice, operatorii economici vor putea depune declarații vamale în procedură alternativă, conform reglementărilor în vigoare. Sistemele SNI și TSDPN fac parte din procesul amplu de digitalizare a administrației vamale, contribuind la eficientizarea, automatizarea și transparentizarea fluxurilor de import, în conformitate cu cerințele Uniunii Europene.
Pentru sprijin pe durata tranziției, Autoritatea Vamală Română spune că va asigura, prin structurile de help desk și de specialitate, asistență dedicată operatorilor economici.
Detaliile de contact sunt disponibile pe site-ul instituției vamale.
„Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente cauzate de întreruperea temporară a serviciilor informatice” - mai transmite AVR.