Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) cere Ministerului Finanțelor să remedieze de urgență problemele sistemului RO e-Transport și să suspende aplicarea amenzilor până la funcționarea corespunzătoare a platformei.
Transportatorii semnalează blocaje tehnice la aplicația informatică, lipsa de reglementare a unor operațiuni comerciale speciale și amenzi disproporționate aplicate transportatorilor din cauza neadaptării sistemului.
În acest context UNTRR solicită „de urgență”:
- actualizarea aplicației informatice și remedierea erorilor tehnice;
- suspendarea amenzilor până la funcționarea optimă a sistemului;
- transpunerea în sistem a dreptului de modificare a datelor (cf. OUG 129/2024);
- stoparea sancționării discriminatorii a operatorilor români față de cei străini.
Potrivit UNTRR, tot mai mulți transportatori reclamă probleme în utilizarea sistemului RO e-Transport, cauzate de lipsa unor reglementări pentru anumite operațiuni comerciale și de limitările aplicațiilor informatice. Organizația susține că aceste probleme îngreunează activitatea firmelor și pot duce la amenzi semnificative.
Astfel, aspectele vizate sunt:
- Reglementarea incompletă a unor tipuri de operațiuni comerciale cu consecința aplicării în mod arbitrar a unor sancțiuni contravenționale;
- Modul incomplet și defectuos al transpunerii obligațiilor operatorilor de transport de a transmite datele de geopoziționare în aplicațiile informatice dezvoltate la nivelul Centrului Național de Informații Financiare;
- Prevederi legale adoptate prin OUG 129/2024, netranspuse în Sistemul RO e-Transport.
Amintim că StartupCafe.ro a relatat recent despre cazul unui antreprenor amendat cu 20.000 de lei de ANAF Antifraudă după ce, spune el, a cumpărat legal o mașină din UE, în condițiile în care vehiculul a fost transportat, verificat și înmatriculat fără probleme, iar pentru intrarea în țară exista deja un cod UIT generat în sistemul e-Transport.
Redăm explicațiile UNTRR transmise Ministerului Finanțelor:
„O parte a companiilor de transport membre ale UNTRR, desfășoară activității de transport a autovehiculelor din spațiul UE în România la ordinul partenerului extern, acestea rămânând o perioadă de timp depozitate pe teritoriul României la dispoziția și în proprietatea partenerului extern până la noi ordine.
Din punct de vedere a Sistemului Ro e-Transport, operațiunea de intrare a bunurilor pe teritoriul României este prevăzută la art. 2 pct. 9 lit. g) din OUG nr. 41/2022 ” g) transportul bunurilor care fac obiectul tranzacţiilor intracomunitare aflate în tranzit pe teritoriul României, de la punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România până la locul de descărcare spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport pe teritoriul naţional”, iar obligația declarării în Sistemul RO e-Transport conform art. 8^1 lit. d) revine ”depozitarului, în cazul bunurilor care fac obiectul tranzacţiilor intracomunitare aflate în tranzit, atât pentru bunurile descărcate pe teritoriul României spre depozitare sau pentru formarea unui nou transport din una sau mai multe partide de bunuri, cât şi pentru bunurile încărcate după depozitare sau după formarea unui nou transport pe teritoriul naţional din una sau mai multe partide de bunuri”.
Cu privire la ieșirea autovehiculelor din depozitul din România, în funcție de dispozițiile proprietarului extern al autovehiculului (clientul societății de transport/depozitare), în practică se întâlnesc următoarele posibilității:
a) – bunul este transportat către o persoană fizică sau juridică din UE.
Cazul este acoperit de situația prevăzută la art. 2 pct. 9 lit. h) din OUG nr. 41/2022 ”h) transportul bunurilor care fac obiectul tranzacţiilor intracomunitare aflate în tranzit pe teritoriul României, de la locul de încărcare pe teritoriul naţional, după depozitare sau formarea unui nou transport, până la punctul rutier de trecere a frontierei la ieşirea din România” obligația declarării în Sistemul RO e-Transport revenind depozitarului conform art. 8^1 lit. d) din același act normativ.
b) - bunul este transportat către o persoană juridică din România.
Situație în care apreciem că beneficiarul din România al bunului achiziționat intracomunitar are obligația declarării în Sistemul RO e-Transport și implicit de a obține un cod UIT pentru transportul rutier al vehiculului de la locul de depozitare la locul final de descărcare conform prevederilor art. 8^1 lit. b.
c) – bunul este achiziționat intracomunitar într-un stat membru, altul decât România urmând ca noul proprietar să-l preia pe roți de la depozitarul ce a declarat inițial transportul în Sistemul RO e-Transport; situație neacoperită de cadrul normativ RO e-Transport.
d) – bunul este achiziționat intracomunitar în România de către o persoană fizică urmând ca aceasta să-l preia pe roți de la depozitarul ce a declarat inițial transportul în Sistemul RO e-Transport; situație de asemenea neacoperită de cadrul normativ RO e-Transport.
În raport cu cele expuse, situațiile neacoperite de cadrul normativ RO e-Transport menționate la literele c) și d), dar și situația de la litera b) în care transportul este declarat în Sistemul RO e-Transport de o altă entitate generează, în cazul unei analize de risc având ca subiect societatea de transport depozitară, aparența unor neconcordanțe între datele declarate de depozitar fiind o tranzacție intracomunitară pentru bunuri aflate în tranzit pe teritoriul României (de la punctul rutier de trecere a frontierei la intrarea în România până la locul de descărcare/depozitare, respectiv de la locul de încărcare pe teritoriul naţional/ depozitare până la punctul rutier de trecere a frontierei la ieșirea din România). Aceste situații au consecințe neplăcute pentru mediul de afaceri în cazul unor controale și sunt ineficiente pentru organul fiscal.
Propuneri:
Cu privire la aspectele menționate la punctul 1, propunem reconstituirea unui grup de lucru ce a funcționat la nivelul Ministerului Finanțelor din reprezentanți ai Ministerului de Finanțe, ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ai mediului de afaceri în vederea completării Ordinului comun al președinților ANAF și AVR nr. 1337/1268/2024 pentru aprobarea Procedurii de utilizare şi funcționare a sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor de bunuri RO e-Transport cu proceduri specifice activității descrise.
2. Modul incomplet și defectuos al transpunerii obligațiilor operatorilor de transport de a transmite datele de geopoziționare, în aplicațiile informatice dezvoltate la nivelul Centrului Național de Informații Financiare.
Obligația este prevăzută la art. 8^2 din OUG nr. 41/2022 după cum urmează:
”ART. 8^2
(1) Operatorul de transport rutier este obligat să asigure transferul datelor curente de poziţionare a vehiculului de transport, care fac obiectul declaraţiei, pe toată durata traseului de transport al bunurilor care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport.
(2) Operatorul de transport rutier este obligat să echipeze vehiculele de transport cu dispozitive de tip terminal de telecomunicaţii care utilizează tehnologii de poziţionare şi transmisie de date prin satelit menţionate la art. 4 alin. (1) lit. b^1).
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care datele de poziţionare ale vehiculului de transport sunt transferate de dispozitivele acestuia.
(4) Operatorul de transport rutier este obligat să pună la dispoziţia conducătorului auto codul UIT primit conform prevederilor art. 8 alin. (2).”
Pentru situația prevăzută la alin. (2), CNIF a pus la dispoziția operatorilor de transport aplicația informatică eTransport ce poate fi descărcată din Google Play respectiv din App Store. Aplicația prezintă încă numeroase probleme tehnice, funcționează cu sincope, se deconectează frecvent în cazul curselor lungi, nu este funcțională în cazul operatorilor de transport care sunt deserviții de prestatori de servicii de date din alte state UE sau din zona non- UE și/sau generează costuri însemnate în zona non- UE.
De asemenea, numeroși șoferi români, dar mai ales străini, semnalează dificultăți în utilizarea aplicației, deși urmează în mod corect toți pașii necesari pentru autentificare. În multe situații, aceștia nu reușesc să se conecteze, iar atunci când autentificarea este realizată cu succes, codul UIT fie nu este acceptat de aplicație, fie este recunoscut cu întârziere.
Totodată, majoritatea șoferilor reclamă faptul că pierd un timp considerabil încercând să se conecteze în aplicație și să introducă codul UIT, iar în numeroase cazuri, la sosirea la locul de descărcare constată că aplicația s-a închis sau nu mai funcționează. Aceste întârzieri pot varia de la 15–30 de minute și pot ajunge chiar până la o oră pentru fiecare operațiune, afectând în mod semnificativ activitatea operatorilor de transport și respectarea programului de conducere și odihnă al conducătorilor auto.
În plus, pentru efectuarea acestor formalități, șoferii sunt obligați să oprească vehiculul înainte de intrarea în România pentru a introduce codul UIT, ceea ce presupune o întrerupere suplimentară a activității, neprevăzută de Regulamentul (CE) nr. 561/2006 privind timpii de conducere, pauzele și perioadele de repaus. După ce intră în țară uneori telefoanele pierd semnalul și până se conectează la operatorul de telefonie din România aplicația se închide și de multe ori nu se mai pot reconecta la aplicație, aceasta dând o eroare. Această obligație generează întârzieri operaționale și perturbă planificarea curselor de transport internațional.
Respectarea timpilor de conducere, a celorlalte activități și a perioadelor de repaus este monitorizată strict prin tahografele inteligente de generația a doua (G2V2), iar autoritățile de control din toate statele membre ale Uniunii Europene verifică în trafic activitatea desfășurată de conducătorii auto în ultimele 56 de zile. În aceste condiții, orice întârziere cauzată de disfuncționalitățile aplicației poate conduce la depășirea limitelor legale privind timpii de conducere și de lucru, expunând operatorii de transport și conducătorii auto riscului aplicării unor sancțiuni contravenționale semnificative în România și în celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Mai mult decât atât aplicația dezvoltată solicită date care depășesc strict cerințele art. 8^2. Astfel, sunt solicitate date despre companie, despre codul UIT (fără a prevedea ce se întâmplă în situația în care vehiculul transportă mai multe partide de bunuri și implicit au fost generate mai multe coduri UIT), deși aceste date au fost deja declarate la obținerea codului UIT și pot fi asociate informatic de sistemul RO e-Transport pe baza numărului unic de înmatriculare. De asemenea, sunt solicitate date despre vehiculele aflate în tranzit pe teritoriul României precum și informații referitoare la țara de destinație deși acestea nu fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport așa cum se menționează la alin. (1).
Toate acestea fac aplicația informatică de transfer a datelor curente de poziţionare e-Transport ineficientă și greu de folosit în condițiile în care utilizatorii acestei sunt reprezentați ai categoriei socio-profesionale de conducător auto.
Pentru situația prevăzută la alin (3), CNIF a pus la dispoziția furnizorilor de soluții de monitorizare GPS ce deservesc flotele auto o procedură de transmitere automată a datelor curente de poziționare a vehiculului de transport.
Și în acest caz se constată numeroase inadvertențe între datele transmise și cele prezentate de CNIF persoanelor cu drept de constatarea şi aplicarea sancţiunilor specifice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Autorităţii Vamale Române, precum şi de către ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române.
Astfel, în actele de control întocmite de inspectorii antifraudă la operatorii de transport se constată că se invocă corespondența scrisă între structurile DGAF și ale CNIF pentru obținerea informațiilor referitoare la transmiterea datelor curente de poziţionare a vehiculului de transport.
Aplicarea sancțiunilor referitoare la nerespectarea obligațiilor de a asigura transferul datelor curente de poziţionare a fost suspendată în mod repetat, pe diferite perioade. Ultima dată această obligație a fost suspendată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 29/2025 până la data de 31 decembrie 2025.
În Nota de Fundamentare a OUG nr. 29/2025 se specifică:
„În practică au fost întâmpinate probleme multiple și complexe din perspectiva preluării coordonatelor GPS de la transportatori. Aceste probleme au fost generate de multitudinea de soluții tehnice folosite de transportatori pentru a gestiona respectivele date de poziționare, utilizatorii aplicației instalate pe dispozitivele mobile care transmit coordonatele GPS întâmpinând dificultăți de conexiune pe fondul primirii/transmiterii mesajelor. Suplimentar față de cele menționate anterior, operatorii de transport din afara UE înregistrează și costuri importante de transmitere a coordonatelor GPS.
În acest context, operatorii economici vizați de dispozițiile referitoare la transmiterea coordonatelor GPS riscă să fie sancționați în condițiile în care nu își pot îndeplini obligațiile din motive de natură tehnică ce nu le sunt imputabile, aspect care, de altfel, nici nu ar conduce la atingerea scopului urmărit de legiuitor.
Aderarea României la spațiul Schengen a determinat creșterea volumelor de trafic rutier internațional în zona frontierelor de stat, iar implementarea măsurii transmiterii datelor de geopoziționare presupune adaptarea multitudinii de dispozitive utilizate la cerințele tehnice specifice, ceea ce presupune o mediatizare adecvată a soluțiilor tehnice dezvoltate în acest sens. Astfel, sunt create premisele unei mai bune conformări în ceea ce privește îndeplinirea obligației de transmitere a datelor de geopoziționare, fără a afecta activitatea curentă a contribuabililor”.
Ulterior apariției OUG 29/2025, CNIF nu a mai lansat nici o soluție prin care să îmbunătățească aplicația informatică de transfer a datelor curente de poziţionare e-Transport, iar procedurile de primire a datelor GPS de la flote, afișate pe site-ul Ministerului de Finanțe nu au fost modificate.
Cu toate acestea, inspectorii antifraudă au aplicat sancțiuni contravenționale (50.000 lei) pentru netransmiterea datelor de poziționare aferente transporturilor încă din ianuarie 2026.
Precizăm că, deși obligația de transfer a datelor curente de poziționare se adresează în egală măsură operatorilor de transport, indiferent de statul de origine, în practică sancțiunile au fost aplicate numai companiilor de transport din România ceea ce constituie o modalitate de discriminare a acestora. Există trendul ca bunurile în cauză să fie transportate intracomunitar în statele UE învecinate și ulterior să intre în România pe roți, operațiune neacoperită de prevederile sistemului RO e-Transport. În felul acesta sunt afectate direct afacerile pe plan național și implicit, veniturile colectate la buget de la acestea.
Propuneri:
Cu privire la aspectele menționate la punctul 2, propunem realizarea unei analize oneste și asumate pe baza costului social al transmiterii datelor de poziționare, al costului cu stocarea, valorificarea și expunerea respectivelor date prin raportare la beneficiul fiscal obținut, respectiv reducerea decalajului fiscal rezultat din evaziune şi fraudă fiscală şi a impactului pozitiv al acestor măsuri asupra nivelului încasărilor la bugetul general consolidat al statului.
În funcție de rezultatele analizei propunem renunțarea la prevederile art. 8^2 și art. 8^3 din OUG 41/2022 sau dezvoltarea unor aplicații informatice eficiente și facil de utilizat în paralel cu elaborarea trimestrială a unui raport prin care ANAF să publice rezultatele obținute în reducerea decalajului fiscal rezultat din evaziune şi fraudă fiscală ca urmare a transmiterii datelor de poziționare.
3. Prevederi legale adoptate prin OUG nr. 129/2024, netranspuse în Sistemul RO e-Transport.
La solicitarea mediului de afaceri, prin OUG nr. 129/2024 privind modificarea și completarea OUG 41/2022 pentru instituirea Sistemului RO e-Transport, la art. 11, după alin. (4) au fost introduse două alineate noi, respectiv:
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), denumirea, caracteristicile, cantităţile şi contravaloarea bunurilor transportate pot fi modificate după expirarea termenului de valabilitate a codului UIT, până cel mai târziu la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a finalizat transportul de bunuri.
(6) Operaţiunea de modificare a datelor prevăzute la alin. (5) reprezintă informaţie referitoare la profilele de risc specifice contribuabililor persoane fizice şi juridice, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea şi evidenţierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, cu modificările ulterioare.
Cu toate că dispozițiile actului normativ au intrat în vigoare la data publicării OUG nr. 129/2024 în Monitorul Oficial, acestea nu au fost transpuse în Sistemul RO e-Transport până în prezent cu consecința aplicării unor sancțiuni contravenționale cuprinse între 20.000 și 100.000 lei. În fapt, la controalele antifraudă efectuate ulterior încheierii transportului și expirării termenului de valabilitate a codului UIT, constatarea unor cantități diferite între cele declarate în Sistemul RO e-Transport în raport cu cele transportate efectiv este sancționată contravențional deși contravenientul avea dreptul de a modifica/corecta datele conform prevederilor art. 11 alin. (5), dar este pus în imposibilitatea de a exercita acest drept deoarece prevederea legală nu a fost transpusă în Sistemul RO e-Transport.
De asemenea, amânarea transpunerii prevederilor alin. (5), impietează asupra profilelor de risc specifice contribuabililor persoane fizice şi juridice dezvoltate de ANAF, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 116/2023.
Propunere:
Transpunerea de urgență a prevederilor art. 11 alin. (5) în Sistemul RO e-Transport, urmând ca, în situația descrisă, până la implementarea posibilității de modificare a datelor, organele de control să nu aplice sancțiunea pentru fapta prevăzută la art. 13^1 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 41/2022.
În considerarea celor prezentate, vă rugăm Domnule Ministru să analizați observațiile și propunerile formulate în prezentul memoriu și să dispuneți măsurile pe care le apreciați necesare pentru îmbunătățirea cadrului normativ și a funcționalităților sistemului RO e-Transport.
Considerăm că remedierea aspectelor semnalate nu presupune schimbarea filozofiei Sistemului RO e-Transport, ci doar completarea cadrului normativ și adaptarea componentelor informatice astfel încât obiectivele urmărite de stat să fie atinse fără a genera costuri și riscuri disproporționate pentru contribuabilii de bună credință”.