Joi, 25 iunie 2026, este termenul pentru depunerea Formularului 177, prin care firmele din România pot redirecționa până la 20% din impozitul pe profit către organizații neguvernamentale (ONG) sau alte acțiuni de sponsorizare și mecenat.
Firmele care vor să susține un ONG trebuie să completeze Formularul 177 - Cerere de redirecționare a impozitului pe profit și să-l încarce în SPV (Spațiul Privat Virtual).
D177 poate fi accesată AICI și se depune până la termenul legal de depunere a Formularului 101 - Declarația anuală privind impozitul pe profit (25 iunie 2026).
Ce spune Codul fiscal:
„Contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, scad sumele aferente din impozitul minim datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:
a) valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;
b) valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit.
În cazul sponsorizărilor efectuate către entități persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unități de cult, sumele aferente acestora se scad din impozitul pe minim datorat, în limitele prevăzute de prezentul alineat, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit art. 25 alin. (41)”.
Cititorii care doresc să susțină jurnalismul independent pot contribui către Snoop.ro. Site-ul Snoop este unul nonprofit, se bazează pe donații și realizează atât investigații, cât și analize de sistem. Snoop are un parteneriat editorial, de promovare a articolelor, cu HotNews.
---