Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) calificate pe loc eligibil la ajutoarele de max. 500.000 de lei (100.000 EUR) în programele naționale de finanțare Comerț-Servicii, Microindustrializare și Accelerarea Dezvoltării IMM trebuie să se prezeinte, în termenul stabilit, la banca parteneră pe care au selectat-o, cu documentele necesare, pentru demersurile de creditare, iar în caz contrar vor pierde finanțarea oferită de stat ca primă de capital la împrunut.
Firmele au la dispoziție 10 zile lucrătoare (15-30 ianuarie 2024) să se prezinte la banca parteneră pentru care au optat în formularul de înscriere, a precizat, vineri, Ministerul Economiei.
Banca parteneră pentru care s-a optat în formularul de înscriere NU poate fi schimbată. Neprezentarea în termenul procedural la banca parteneră pentru care s-a optat în formularul de înscriere conduce la respingerea la finanțare - a avertizat ministerul.
La bancă, firmele trebuie să se prezinte cu documentația necesară etapei de preverificare a bancabilității solicitată de instituția de credit, însoțită de următoarele documente:
- Anexa 1 – Cerere tip de acord de principiu la creditare și finanțare/ Formular de înscriere;
- Anexa 5 – Declarație proprie răspundere;
- Anexa 6 – Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii
- Anexa 7 – Calculul pentru întreprinderile partenere sau legate
- Pentru lucrări de eficientizare energetică a spațiilor de producție aflate în proprietatea societății aplicante se va prezenta dovada tipului de proprietate a spațiilor de producție pentru care se solicită finanțarea.
În cazul în care documentele menționate nu au fost descărcate din platformă în etapa de înscriere electronică, acestea pot fi solicitate, prin e-mail, de la Agenșia pentru IMM (AIMM) de care aparține aplicantul (Anexa 8 la procedura programului – Lista Agențiilor pentru IMM).
Descarcă procedurile de implementare a programelor, cu anexele:
Calendarul programelor IMM: ce urmează în implementare
Mecanismul de finanțare al celor trei programe prevede contractarea de credite de investiții de către antreprenori, de la băncile partenere ale programului:
- Banca Transilvania
- Alpha Bank România,
- Banca Comercială Română,
- CEC Bank,
- Unicredit Bank.
Se prevede decontarea de către Ministerul Economiei a 50% din valoarea cheltuielilor echilibile, stabilite prin procedură, dar nu mai mult de 500.000 lei. Valoarea minimă a creditului de investiții este de 250.000 lei.
Etapele următoare în implementare:
- Preverificarea bancabilității aplicanților – BĂNCILE PARTENERE
- Verificarea din punct de vedere administrativ și al eligibilității al aplicanţilor admiși de principiu la creditare de către instituțiile de credit – MEAT/AIMM
- Analiza finală a bancabilității pentru aplicanții care au obținut de la AIMM notificarea de principiu la finanțare – BĂNCILE PARTENERE
- Semnare contracte de credit – BĂNCILE PARTENERE
- Semnare acorduri de finanțare – AIMM
----