De Black Friday, în 7 noiembrie 2025, Banca Transilvania a atins noi recorduri privind tranzacțiile realizate prin ecosistemul său de plăți, incluzând cardurile, aplicațiile, POS-urile și bancomatele.
BT este principalul procesator de plăți din România, datorită dimensiunii business-ului și a volumului semnificativ de operațiuni gestionate prin canalele sale. Cu o infrastructura digitală extinsă și scalabilă, banca susține creșterea comerțului online și fizic, asigurând fluxul de tranzacții inclusiv în momente de vârf, precum Black Friday.
Recorduri ale Băncii Transilvania
- 11 milioane de tranzacții au fost derulate într-o singură zi, +14% față de Black Friday 2024.
- Peste 700.000 de tranzacții/oră s-au înregistrat timp de nouă ore consecutiv (în intervalul 8.00–17.00).
- Cu peste 1 milion de tranzacții, ora de aur a fost în intervalul 9.00 – 10.00.
- 230 de tranzacții prin BT a însemnat fiecare secundă de Black Friday, cu un maxim de peste 500.
- +17% numărul cumpărăturilor online în rate, în comparație cu Black Friday 2024.
Cele mai mari achiziții cu cardul BT, cu ocazia Black Friday, au fost cumpărături premium din categoria auto, ceasuri și mobilier.
BT Pay
Prin intermediul aplicației BT Pay, clienții beneficiază de funcționalități care asigură efectuarea de plăți rapide și o gestionare simplificată a cardurilor, inclusiv emiterea instant a acestora și modificarea limitelor de tranzacționare. În comparație cu Black Friday 2024, numărul tranzacțiilor realizate prin opțiunea Pay with BT Pay a fost de patru ori mai mare, această funcționalitate fiind acum disponibilă pe 30.000 de site-uri partenere.
Ecosistemul BT construit în jurul cardurilor
Banca Transilvania are un întreg ecosistem construit în jurul cardurilor, care cuprinde programul STAR, aplicația BT Pay, platforma de procesare eCommerce (BTeComm), parteneriate cu comercianți, o rețea extinsă de POS-uri și bancomate.
Articol susținut de Banca Transilvania