Reprezentanții Comisiei Europene au cerut scădere pragului la microîntreprinderi de la 500.000 EUR la 50.000 EUR încă din 2024, pentru a creștere încasările la buget și a închide portițele pentru optimizarea fiscală, potrivit G4Media.
„Negociem să scădem eșalonat pragul la microîntreprinderi, dar nu de anul acesta. Comisia Europeană a cerut 50.000, încercăm să negociem să fie pragul mai mare”, au declarat surse guvernamentale, joi, pentru sursa citată.
Reprezentanții CE au cerut miercuri, la o conferință de presă, ca guvernul să scadă pragul la microîntreprinderi pentru a continua să primească banii din PNRR.
De cealaltă parte, Adrian Câciu, ministrul Fondurilor UE, susține că un jalon este cel privind pragul pentru microîntreprinderi, pe care Guvernul îl consideră îndeplinit:
„Comisia are o serie de observații cu privire la plafonul până la care o microîntreprindere trebuie considerată microîntreprindere”, a spus el.
Comisia Europeană ar fi blocat tranșa a treia, de 2,7 miliarde de euro, din fondurile UE care revin României prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o reformă sensibilă fiind aici impozitarea microîntreprinderilor. Cererea de plată numărul 3, care are termen 16 martie 2024 pentru a fi aprobată de Comisia Europeană, ar fi blocată pe fondul unor reforme neîndeplinite satisfăcător de Guvern, printre care:
- reforma companiilor de stat (inclusiv RAAPPS – instituția care renovează viitoarea vilă de protocol a lui Iohannis),
- plafonul de 500.000 de euro la cifra de afaceri a firmelor pentru a se încadra la impozitul pe venitul microîntreprinderii, de 3% (în trecut Comisia Europeană și FMI au criticat astfel de excepții fiscale și facilități acordate microîntreprinderilor),
- numirile la vârful companiilor de stat din energie,
- numirea noilor șefi ai AMEPIP, super-agenția care controlează întreprinderile de stat.