În plin sezon estival, statul s-a apucat de lucrări pe Valea Oltului și la plajele de pe litoral, zone importante pentru afacerile din turism și transporturi fiind astfel blocate, două organizații de antreprenori exprimându-și vineri nemulțumirea.
Valea Oltului va fi închisă pe timpul zilei
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că, în intervalul 8 iulie – 9 august, circulația rutieră pe Valea Oltului va fi închisă pe timpul zilei.
„Valea Oltului reprezintă o cale rutieră de interes regional și strategic, unde avem nevoie de infrastructură rutieră de mare viteză, cât și de lucrări de întreținere pentru aceasta, dar considerăm că modul în care a fost luată și comunicată această decizie, fără consultarea celor afectați și fără a oferi imediat soluții remediale, reflectă un dialog șubred, nicidecum un parteneriat între decidenții politici și companiile private din România” - reclamă antreprenorii și managerii din organizația Romanian Business Leaders (RBL).
Oamenii de afaceri se plâng că „nota de plată pentru această decizie luată în pripă, va fi suportată de:
- Transportatori – sunt nevoiți, brusc, să calculeze noi rute mult mai lungi care implică automat timpi mai mari de condus, costuri crescute cu resursa umană, costuri crescute pentru consumul de combustibil și chiar pentru marfa transportată.
- Companiile din diverse sectoare cheie pentru economie - Valea Oltului reprezintă o cale rutieră strategică pentru industria automotive din România, pentru comerțul cu produse alimentare refrigerate și congelate (principalele depozite logistice care alimentează operatorii la nivel național sunt în Turda, București, Ploiești și Constanța), pentru industria prelucrătoare și nu numai.
- Afacerile locale, de la cele care activează în turism, industria agicolă, industria organizării de evenimente și multe altele care trebuie să găsească, peste noapte, planuri de rezervă care să le asigure continuitatea afacerii.
- Locuitorii din zonele deservite de Valea Oltului vor avea de suferit doar dacă ne gândim la accesul restricționat sau limitat în cel mai bun caz, la serviciile de urgență și la mobilitatea pentru deplasările personale sau în interes profesional.
- Turiștii care îți plănuiseră pentru vara această concedii în zona sau care aveau de gând să tranziteze Valea Oltului pentru a se deplasa în vacanță”.
Antreprenorii cer să fie consultați și ei de guvernanți înainte de astfel de decizii:
„Cerem consultări reale, nu de formă, apriori și într-un termen care să permită reacția și pregătirea mediului privat și a tuturor celor afectați! Nu măsura în sine este problematică, ci modul în care s-a făcut anunțul, aproape de pe o zi pe alta fără considerarea impactului asupra tuturor actorilor din societate.
Credem că siguranța rutieră trebuie să primeze, însă blocarea unei artere importante doar pentru o etapă preliminară a autostrăzii Pitești – Sibiu, trebuie să fie însoțită, neapărat, și de o strategie care să prezinte alternativele pentru o execuție de calitate și fără presiune a unei astfel de măsuri”.
Lărgirea plajelor de pe litoral
Antreprenorii din turism sunt nemulțumiți și de faptul că cei de la Ministerul Mediului au stabilit lucrări de lărgire a plajelor de pe litoral în plin sezon estival, turismul fiind afectat la Neptun.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) consideră că „lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, prin fonduri europene, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte din ultimii 30 de ani care au impact pozitiv și asupra turismului”.
Însă, într-un comunicat transmis StartupCafe, ANAT atrage atenția că „trebuie avut în vedere și un management al timpului, trebuie ținut cont și de perioadele în care au loc aceste lucrări. În niciun caz în lunile iulie și august, când ne aflăm în plin sezon estival, în perioada concediilor”.
Președintele ANAT, Alin Burcea, își pune întrebarea dacă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, realizează ce înseamnă să ai lucrări de infrastructură în plin sezon.
„Am realizat, dintr-o eroare, nu s-a înțeles cum să se organizeze licitațiile iar jumătate dintre licitații nu s-au făcut în acest an. Dar să dai acceptul pentru înnisipare în sudul Litoralului, în plin sezon? Are habar domnul ministru că plajele din Neptun sunt acum închise? Este conștient de ceea ce face? La Neptun, noroc cu piscinele și cu un aqua park. Altfel, avem semnale puternice că turiștii sunt deranjați că nu au acces la plaje. La fel procedează și colegul său, primarul din Mangalia, care asfaltează în plin sezon”, a spus Burcea, citat în comunicatul ANAT.