Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat, marți, la o conferință de presă despre bugetul pe anul 2026, că nu ia în calcul majorarea cotei standard de TVA și a celei din sectorul HoReCa.
„Vreau să reiau câteva mesaje pe care le-am tot reluat în ultimele patru luni ale anului 2025, dar sunt de actualitate. Nu luăm în calcul o ipoteză a creșterii cotei standard de TVA pentru bugetul anului 2026. Nu luăm în calcul ipoteza creșterii TVA la HoReCa”, a declarat ministrul Finanțelor, întrebat dacă legea bugetului este construită fără a lua în calcul impactul legii privind pensiile magistraților și dacă vor fi necesare măsuri suplimentare.
„Nu putem lua în calcul pentru buget măsuri care nu sunt în vigoare”, iar „în momentul când vor fi în vigoare, le vom lua în calcul”, a mai spus Ministrul Nazare.
Reamintim că de la 1 august 2025, TVA în HoReCa a crescut de la 9% la 11%, dar apoi Guvernul a anunțat că analizează și posibilitatea creșterii până la 21% cât este cota standard de TVA, în funcție de gradul de colectare din domeniu.
În condițiile în care Executivul a spus că va analiza posibilitatea de a impune cota standard de TVA de 21% în domeniu, patronii români din HoReCa, reuniți în toate cele trei federații patronale reprezentative în acest domeniu, s-au coalizat ulterior pentru a cere atunci Guvernului Bolojan să mențină actuala cotă de TVA de 11% pentru sectorul ospitalității.
„Este cod roșu pentru turism și HoReCa. În condițiile actuale, o astfel de măsură nu doar că ar descuraja investițiile, dar ar afecta competitivitatea României în raport cu țările vecine care mențin cote reduse de TVA”, se arăta într-un mesaj comun, transmis pe 24 septembrie 2025, de cele 3 organizații de patroni HoReCa: FPIOR, HORA și FIHR.
---