OpenAI, compania care dezvoltă ChatGPT, a atras o finanţare de 11 miliarde dolari, reprezentând prima parte a unei noi runde de investiții, la o evaluare de 1.250 miliarde dolari, conform unei surse familiarizate cu tranzacţia.
Suma atrasă până în prezent reprezintă doar o parte din obiectivul iniţial al companiei, care urmărea să obţină până la 30 miliarde dolari. Totodată, evaluarea OpenAI a fost redusă de la nivelul de 1.500 miliarde dolari vizat anterior, au declarat doi investitori, potrivit Reuters, citată de News.ro.
Printre participanţii la noua rundă de finanţare se numără grupul japonez SoftBank şi fondul de investiţii MGX din Emiratele Arabe Unite. Informaţiile privind tranzacţia au fost publicate iniţial de Bloomberg News.
Reducerea evaluării reflectă prudenţa tot mai mare a investitorilor faţă de companiile de inteligenţă artificială, pe fondul îngrijorărilor privind cheltuielile uriaşe pentru infrastructură şi perspectivele de rentabilitate.
O tendinţă similară se observă şi în cazul rivalei Anthropic, care pregăteşte listarea la bursă. Unii investitori estimează acum o evaluare de aproximativ 1.500 miliarde dolari pentru Anthropic, faţă de nivelul de circa 2.000 miliarde dolari anticipat anterior.
Finanţarea OpenAI vine într-un moment în care entuziasmul pieţelor pentru inteligenţa artificială s-a temperat, iar investitorii analizează mai atent raportul dintre investiţiile masive în tehnologie şi veniturile pe care acestea le pot genera.