ANAF le reamintește persoanelor fizice care au obținut venituri din chirii, investiții, activități independente și altele în 2024, că termenul limită pentru depunerea Declarației unice (Formular 212) este 26 mai 2025 inclusiv.
„Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul 2024 au avut, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal”, spune Fiscul.
Declaraţia unică se depune şi de către persoanele fizice care optează în cursul anului 2025 pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS).
De asemenea, persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, scutite de la plata impozitului pe venit, au obligaţia declarării veniturilor şi depunerii declaraţiei, precizează ANAF luni, într-un comunicat de presă.
Declaraţia se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel:
a) prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: - prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV); - pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
b) în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire. Data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.
Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet, pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale, cu ajutorul cărora pot efectua următoarele operațiuni:
- înregistrarea în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual;
- completarea Declarației Unice;
- depunerea Declarației Unice.
Lista sediilor unităților fiscale în care sunt puse la dispoziția contribuabililor calculatoare destinate auto-servirii se regăsește pe site-ul ANAF, la secțiunea Asistență contribuabili – Servicii oferite contribuabililor.
StartupCafe.ro a realizat, cu ajutorul consultantului fiscal Cornel Grama, un Ghid Video privind completarea și depunerea Declarației unice 2025.
---
Citește și:
- Cum completezi Declarația unică în 2025: Ghid VIDEO
- Ai avut venituri din depozite bancare în 2024? Cum se completează Declarația unică 2025 și cât ai de plată
- Declarația unică 2025: Contul în care se plătesc impozitul pe venit, CAS și CASS
- Ai avut venituri din criptomonede în 2024? Cum se completează Declarația unică 2025
- Calendar ANAF mai 2025: Depunerea D406 (SAF-T), termen limită pentru Declarația unică și alte obligații fiscale